Mai puțin de trei săptămâni au mai rămas din vacanța de vară a celor peste 100.000 de elevi și preșcolari suceveni, aceștia urmând să revină în bănci luni, 9 septembrie, după o perioadă de repaus de două luni și jumătate.
Schimbările cu care vine anul școlar 2024-2025 nu sunt puține nici pentru elevi, nici pentru profesori, cele mai multe fiind dictate de noile variante ale Statutului elevului și ale Regulamentului de organizare și funcționare al unităților de învățământ, documente publicate în această vară în Monitorul Oficial.
Reguli mai stricte pentru elevi, sancțiuni pentru absențe, orientare școlară și în carieră, încurajarea proiectelor europene, portofoliu educațional pentru școlari sunt câteva dintre aspectele regăsite în cele două documente.
Una dintre cele mai controversate prevederi din noua variantă a Statutului elevului se referă la „sala de detenție”, o cameră din școală în care un elev problemă poate fi „izolat” în timpul unei ore de curs. Cadrul didactic este cel care poate decide dacă un elev indisciplinat își va petrece ora de curs într-o cameră separată, situație în care este obligatorie supravegherea elevului.
Rămâne de văzut în ce măsură va fi aplicată această „pedeapsă” în condițiile în care școlile nu dispun de spații nefolosite (ba chiar cele mai multe au transformat și laboratoarele/cabinete în săli de curs). Disponibilitatea angajaților de a asista elevii în aceste săli de pedeapsă este de asemenea discutabilă.
Totodată, din acest an școlar telefonul mobil va fi interzis în timpul orelor, cu excepția utilizării lui în scop educativ, cu acordul profesorului. Fiecare unitate de învățământ va decide cum va gestiona această situație. Cert este că, atunci când elevul nu respectă interdicția, telefonul lui poate fi reținut până la finalul zilei și predat părintelui.
O altă noutate face referire la acordarea unei note la purtare la sfârşitul fiecărui interval de învăţare, nu doar una la finalul anului școlar, ca până acum. La sfârșit de an școlar se calculează media acestei note. Media scade cu un punct la fiecare 20 de absențe nemotivate.
Totodată, Ministerul Educației a anunțat noi reguli și criterii de acordate a burselor în anul școlar 2024-2025. Din toamnă va fi introdusă bursa de reziliență, de 300 de lei, care se acordă elevilor care au cel puțin media anuală 7 (între 7 și 9,5) și care, în același timp, se încadrează în primii 30% dintre elevii clasei care au medii între 7 și 10.
Acordarea acestei burse nu este condiționată de numărul de absențe. Aceasta se va acorda elevilor de gimnaziu și liceu.
În ceea ce privește bursa de merit, aceasta este în cuantum de 450 de lei și se acordă tuturor celor care au media anuală peste 9,50. Cele două burse menționate se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase. Noul termen de plată a bursei este data de 20 a fiecărei luni.
Schimbări în calendarul examenelor din cauza temperaturilor ridicate
Tot pentru noul an școlar, Ministerul Educației vrea ca probele scrise ale examenelor naționale să se desfășoare mai devreme din cauza temperaturilor foarte ridicate care s-au înregistrat în luna iulie a ultimilor ani.
„Ținem, astfel, cont de evoluția temperaturii în ultimii ani, care a atins niveluri extreme în perioada verii, și de faptul că poate afecta randamentul candidaților”, spune ministrul Educației, Ligia Deca.
Prin urmare, evaluarea națională ar putea să se desfășoare între 23 și 25 iunie, iar examenul de bacalaureat între 10 și 13 iunie, față de începutul lunii iulie, cum era până în prezent.
De asemenea, Ministerul propune organizarea probelor de evaluare a competențelor la finalul lunii ianuarie și începutul lunii februarie, nu înainte de probele scrise ale examenului, cum era programat până acum.
De asemenea, Ministerul Educației stabilește, în premieră, calendarul simulărilor examenelor naționale înainte de începerea anului școlar. Testările pentru elevii din anii terminali ar urma să aibă loc în luna martie.
Calendarul anului școlar pentru județul Suceava
Anul școlar 2024-2025 va avea o durată de 36 de săptămâni de cursuri, urmând să se încheie pe 20 iunie.
S-a păstrat formula actuală a anului școlar, cu module în loc de semestre și vacanță de schi în luna februarie, decisă de inspectoratele școlare.
Anul școlar următor se structurează, pe intervale de cursuri și intervale de vacanță, astfel:
- Modulul 1: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
- Modulul 2: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;
Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
- Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 21 februarie 2025;
Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, în perioada 24 februarie - 2 martie 2025;
- Modulul 4: de luni, 3 martie 2025, până joi, 17 aprilie 2025;
Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
- Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;
Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 6 iunie 2025.
Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 13 iunie 2025.
Pentru clasele din învățământul liceal - filiera tehnologică și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie 2025.
Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024 - 30 mai 2025, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.