Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, le-a transmis celor prezenți la „Jocul pe toloacă” de la Todirești, precum și tuturor primarilor suceveni că „rămân în continuare verde printre voi” și i-a îndemnat pe toți să iubească și să promoveze tradițiile și obiceiurile din Bucovina. În cuvântul său de la începutul festivalului de la Todirești, Gheorghe Flutur a spus că nu mai strigă nici o strigătură, pentru că în urmă cu un an a făcut una la Câmpulung Moldovenesc care a fost valorificată altfel de către unele persoane.
„Aș fi strâgat o strâgătură cum am făcut la Câmpulung, anul trecut, și pe care au valorificat-o alții altfel. Nu o fac că-s singur. Ana mea cântă în Ardeal și nu a venit la jocul pe toloacă”, a spus Flutur. El a declarat că a venit cu drag să deschidă a treia ediție a festivalului „Jocul pe toloacă” și i-a mulțumit primarului din Todirești, Mugurel Bocancea, pentru că a găzduit evenimentul. „Am vrut să organizez astfel de evenimente, cum a fost Hora Bucovinei, care a avut și are un așa mare succes, Crăciun în Bucovina, Paște în Bucovine, Pelerin în Bucovina, evenimente care vor rămâne. Și <Jocul pe toloacă> va rămâne. Pentru că am știut că avem o zestre care nu mai există în altă parte, în altă țară. Uitați că oamenii chiar pe căldură, la 35 de grade, au venit în haine populare aici să joace, să asculte fanfara și să strige. Asta este lumea de la țară pe care am încurajat-o și am s-o încurajez în continuare. Dragii mei, ăsta e îndemnul. Nu că vine un politruc și vă spune două vorbe aici”, le-a transmis președintele CJ Suceava celor prezenți la „Jocul pe toloacă”. El a subliniat că Bucovina a fost și este cunoscută în primul rând pentru autentic, pentru credință și pentru tradiții, pe care nimeni altcineva nu le are.
Gheorghe Flutur, care își va încheia mandatul de președinte al CJ Suceava în această toamnă, a mai spus că lucrurile se rotesc, alegerile vin, oamenii se schimbă, însă trebuie să rămână autenticul și tradițiile. El a ținut să le mulțumească tuturor primarilor care au fost alături de el la acest eveniment și le-a spus celor prezenți să continue să iubească autenticul, portul popular și tradiția adevărată. „Am ținut la asta și nu am dat greș. Am ținut la aceste obiceiuri. La început nu credeați. Vedeți că Bucovina este mereu în straie de sărbătoare și toți vin să se filmeze aici? De ce? Fiindcă am avut curajul să vă îndemnăm să faceți balurile gospodarilor, hore, tradiții și obiceiuri. Și vă îndemn în continuare să credeți în asta. Eu sper că domnii primari vor înțelege mesajul meu. Eu am de gând în continuare să rămân verde printre voi, să încurajez Bucovina mea dragă cu tot ce are mai frumos, cu autenticul, cu tradiționalul de aici de la poala Obcinii Mari”, a încheiat Gheorghe Flutur.
Proiectul „Jocul pe toloacă” își propune să sprijine revitalizarea horei satului, împreună cu jocurile populare atât de îndrăgite și cunoscute în cea mai mare parte a vetrelor folclorice din județ. Proiectul a fost inițiat de președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur. La „Jocul pe toloacă” au participat gospodari din tot județul Suceava, care au încins o horă imensă pe imașul din Todirești.