Timp de trei zile, motocicliștii au fost vizați de ample controale ale polițiștilor suceveni. La toate intersecțiile din municipiul Suceava, dar și din alte puncte nevralgice, au fost organizate filtre, iar motocicliștii și mopediștii au fost verificați și controlați temeinic.
Acțiunile derulate în serile de 12, 13 și 14 august au avut ca scop
evaluarea și gestionarea zgomotului ambiental și asigurarea unui climat de siguranță și fluenței traficului rutier.
De asemenea, a fost verificată starea tehnică a vehiculelor care circulă pe drumurile publice, care reprezintă un factor important în ceea ce privește siguranța circulației, implicarea într-un accident rutier putând fi cauzată de deficiențe tehnice ale autovehiculelor.
În cele trei seri au fost opriți pentru control 131 de conducători pe vehicule cu două roți. Cu această ocazie, s-au aplicat 64 de amenzi, în valoare totală de peste 25.000 de lei, au fost reținute două permise și 20 de certificate de înmatriculare.
La aceste controale în trafic au participat 48 de lucrători ai Poliției Municipiului Suceava cu structurile subordonate, respectiv Biroul Rutier, lucrătorii din cadrul Secțiilor de poliție Burdujeni, Șcheia și Ipotești, dar și de la Serviciul Rutier, precum și angajați de la Registrul Auto Român.
Acțiunile de control care i-au vizat pe motocicliști au venit în urma mai multor reclamații venite din partea unor suceveni, care s-au plâns că nu se pot odihni la orele serii pentru că unii conducători de vehicule pe două roți, și nu numai, turează la maximum motoarele și produc un zgomot infernal.
Unul dintre suceveni a făcut un apel în paginile cotidianului ”Monitorul de Suceava” către Poliția și Prefectura Suceava să ia măsuri pentru stoparea acestui fenomen deranjant.