Un concept, dar și o dorință a majorității celor implicați în viața "satului global", cum inspirat a numit A. Tofler planeta din perspectiva interconectării dintre națiuni, este stabilitatea. Stabilitate economică, legislativă, geopolitică, a fluxurilor internaționale (de capital, resurse, produse finite sau forță de muncă) etc. Ea este strâns legată și condiționează predictibilitatea piețelor și implicit încrederea celor dispuși să își asume riscul investițiilor. La prima vedere, și în mod corect, realizarea ei nu poate fi decât benefică, indiferent dacă este la nivel zonal sau mondial. Apar deosebiri în funcționarea stabilității legate de modul de impunere a ei (natural, ca cerință a pieței, sau la comandă, ca în țările autocrate, deturnând "legile obiective" ale pieței). Tot ce este infuz sau condiționat în economie prin legi, subvenții în sectoare economice, protecționism și embargou (în caz de violare evidentă a cartei ONU, spre exemplu) va sfârși printr-un eșec, inclusiv socio-politic. Viața economică nu suportă "ordin de la centru" în nici o zonă a planetei și trebuie să ne așteptăm la o pedeapsă din partea ei.
Economia prin "vârful de lance" (splendid limbaj de lemn), tehnologia evoluează rapid (bătrâni ca mine sunt clar depășiți), iar o stabilitate funcțională trebuie să se adapteze. O lege nescrisă în viața social-economică permanent valabilă este că nimic nu este permanent. Blocajul birocratic, apariția "noilor provocări" (războaie și necesitatea înarmării) sau apariția noilor unelte ale progresului (IA, biotehnologie etc.) impun rapid noi strategii în politica economică și adaptarea normelor stabilității actuale. Deși pare un nonsens în termeni, și stabilitatea este dinamică când vrem să fie un factor de susținere a progresului.
Într-o economie globală, predictibilitatea și încrederea celor care pot susține dezvoltarea generală pot și trebuie realizate prin acorduri pe termen mediu și lung. Cei care riscă într-o investiție care se recuperează în 20-30 de ani sunt foarte atenți la stabilitate și sub aspect al acordurilor interstatale. Acestea se referă la furnizarea pe perioade lungi a materiilor prime și energiei, a protecției legislative a investițiilor (pericolul naționalizării fără compensații a apărut din nou) sau a stabilirii pe termen lung a politicilor de taxare (România șchioapătă sub acest aspect, spre exemplu).
Cadrul în care se poate realiza o stabilitate cât mai bună la nivel mondial este o legislație internațională, care există, dar trebuie permanent adaptată. Este știut că adoptarea și modificarea normelor de drept internațional sunt lente, greu de generalizat (fiecare stat vrea să obțină maximul de avantaje în urma schimbărilor) și (chiar mai greu) de aplicat, mai ales privind modul de sancționare a celor care "calcă pe bec". Dar nu există altă soluție dacă suntem conștienți că impunerea prin forță a regulilor de bună practică este clar exclusă într-o lume democratică, cum ne dorim să fim (majoritatea).
Stabilitatea mondială este foarte bine sprijinită de cea zonală care funcționează în Europa (UE), America de Nord (NAFTA), Asia (ASEAN) etc. Acordurile între țările membre ale acestor alianțe au generat prosperitate, dezvoltare și instaurarea unui climat de pace și securitate în respectivele zone. Doar intențiile de emigrare spre aceste națiuni sunt o dovadă de necontestat a succesului acestor alianțe făcute și pentru stabilitate. Nu sunt, dar se corectează și, ca democrația, s-au dovedit cele mai bune opțiuni. La care visează locuitorii onești ai Terrei.
Dan Strutinschi