Schimbarea la față a clădirilor din zona centrală a municipiului Suceava începe de săptămâna viitoare, cu lucrările de reabilitare energetică aprofundată a primului lot de blocuri pentru care s-au finalizat contractele de execuție. Mai exact, blocurile 1A, 1B și 1C, la baza căruia funcționează Librăria Alexandria, dar și blocul 4 Hotel, unde este și sediul Orange, după cum a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu.
”S-a făcut deja organizarea de șantier, în spatele blocului Hotel, iar de luni încep lucrările, efectiv. Este vorba de lucrări de aproape 2,5 milioane de euro. Aceste lucrări de reabilitare energetică aprofundată ne dau posibilitatea să pregătim aceste blocuri pentru încă o generație”, a precizat Ion Lungu.
El a explicat că lucrările de reabilitare energetică aprofundată nu se referă doar la fațadele clădirilor, ci includ și lucrări de izolare termică a pereților exteriori, repararea locală a grinzilor, a planșeului de beton armat la nivelul subsolului comun, refaceri terase, copertine, acoperișuri, șarpante și montarea de panouri speciale pentru balcoanele de la nivelul superior. Contractul include și revizuirea instalațiilor de încălzire la cei care sunt racordați la sistemul centralizat de termoficare și înlocuirea caloriferelor vechi cu altele moderne, revizuirea instalației de iluminat și înlocuirea corpurilor de iluminat pe casa scării.
Edilul Sucevei a făcut apel la cetățenii din blocurile la care se lucrează începând de săptămâna viitoare să-și dea tot concursul pentru ca aceste lucrări să se desfășoare cât mai rapid și mai eficient.
Toate costurile de reabilitare și eficientizare energetică a clădirilor din zona centrală sunt acoperite din fonduri europene, naționale și din bugetul Primăriei Suceava, locuitorii acestora fiind scutiți de la partea de cofinanțare, așa cum se proceda anterior, la proiecte similare.