Consiliul Județean al Elevilor vrea săsurprindă în ce măsură sunt respectate drepturile și interesele elevilor de gimnaziu și liceu.
Elevi din întreaga țară sunt rugați să-și exprime opinia, să completeze un chestionar și să împărtășească experiențele lor din unitățile școlare, dar și să facă propuneri care ar putea ajuta la schimbarea modului în care decurg orele de curs.
Invitația este lansată an de an, de când a fost implementat Statutul Elevului, și oferă o radiografie a realității din școli, bazându-se, la nivel național, pe răspunsurile a zeci de mii de elevi.
Printre altele, elevii respondenți trebuie să menționeze dacă în anul școlar 2023 - 2024 au avut parte de o evaluare corectă și obiectivă, dacă au fost consultați cu privire la materiile opționale pe care să le studieze, dacă aceste materii le satisfac nevoile și interesele, dacă profesorii s-au comportat nerespectuos, dacă le-a fost refuzat accesul în școală sau la orele de curs.
Respondenții trebuie să mai spună dacă au avut posibilitatea de a beneficia de consiliere școlară și psihologică în mod gratuit și să menționeze dacă, în ultimul an, au aflat de cazuri în care colegi au fost tratați diferit în funcție de rasă, etnie etc.
Tinerii mai sunt întrebați dacă la orele de dirigenție au făcut o altă oră decât cea de consiliere personală/profesională, dacă beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport până la școală sau dacă au beneficiat, pe parcursul acestui an școlar, de asistență medicală gratuită în cabinetul școlar sau în unitățile medicale de stat.
Chestionarul pe care îl pot completa elevii și cadrele didactice poate fi consultat pe pagina de Facebook a Consiliului Național al Elevilor Suceava.
La final va fi redactat Raportul privind implementarea Statutului Elevului la nivel județean (RISEJ). Se încearcă, astfel, prin aducerea neregulilor din sistem în atenția publică, tragerea unui semnal de alarmă și determinarea decidenților să conștientizeze importanța adoptării unor măsuri reale.
„Ești elev sau cadru didactic? Drepturile nu ți-au fost respectate sau consideri că lucrurile ar putea fi făcute altfel?
Completează formularul și contribuie la RISEN (Raportul privind Implementarea Statutului Elevului la nivel Național)!
RISEN este o tradiție anuală a Consiliului Național al Elevilor, oferind recomandări esențiale pentru Ministerul Educației și toți actorii implicați în educație. Raportul include propuneri menite să îmbunătățească experiența educațională și să susțină drepturile elevilor.
RISEN nu este doar un raport, ci o voce colectivă a elevilor și profesorilor din toată țara. Fiecare experiență împărtășită contează, iar contribuția ta poate aduce schimbarea pe care o dorești. Împreună putem crea un sistem educațional mai echitabil, unde fiecare elev și cadru didactic se simte respectat și valorizat.
Împărtășește-ți experiențele și ajută-ne să construim împreună o școală mai bună!”, este mesajul Consiliului.