Peripeții în plină noapte pe drumul județean 177, care leagă orașul Gura Humorului de satul Poiana Micului. Lucrătorii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului au observat sâmbătă noapte, în jurul orei 23:00, un autoturism marca Peugeot 307 și au efectuat semnalele regulamentare pentru oprire. Șoferul a întors brusc mașina, iar polițiștii au plecat în urmărirea sa.
Cursa de urmărire a fost de circa un kilometru, pe strada principală, după care șoferul a virat brusc dreapta pe o stradă lăturalnică, fiind blocat de mașina de poliție. Oamenii legii au observat cum șoferul a făcut schimb de locuri cu pasagerul din dreapta față.
În aceste condiții, la volan a fost identificată o tânără, din comuna Botoșana, care le-a spus polițiștilor că mașina a fost condusă de prietenul ei, care nu avea permis de conducere. Din verificări, a rezultat că tânărul, care este din satul Runcu, comuna Cacica, avea permisul de conducere suspendat.
Polițiștii i-au testat cu aparatul etilotest pe cei doi. Tânărul avea o concentrație de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar prietena sa avea 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru că în certificatul de înmatriculare al autoturismului erau ștersături și este deteriorat, a fost reținut și a fost eliberată dovadă cu drept de circulație 15 zile, fiind aplicată sancțiune contravențională în valoare de 600 lei.
Tânărul s-a ales acum cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat”.