Un sucevean s-a adresat redacției ziarului nostru pentru a cere în mod public implicarea Poliției Rutiere și a Prefecturii pentru stoparea raliurilor care se derulează la orele nopții pe bulevardul George Enescu.
Adrian Șeiciuc reclamă în special nivelul de zgomot produs de motocicliști și cere ca instituțiile abilitate să ia măsuri rapide.
”În ultimul timp asistăm neputincioși cum o serie de conducători auto, în special tinerii, cei cu permise eliberate pentru conducerea motocicletelor parcurg bulevardul cu pricina, mai bine zis rulează pe pista pentru raliuri, de nenumărate ori și în grupuri, turând într-o veselie motoarele la maximum, de regulă la vreme de seară, după ora 22.00, când majoritatea dintre noi se pregătesc de culcare”, a arătat Adrian Șeiciuc.
Bărbatul spune că fenomenul nu este unul nou, dar acum pare scăpat total de sub control. Acesta reclamă că nu a văzut nici o acțiune de control inițiată de Poliția Rutieră Suceava, eventual în colaborare cu cei de la Registrul Auto Român.
”E atât de greu a se efectua niște verificări inopinate la cei în cauză privind zgomotul anormal produs de automobile, respectiv motociclete, mai ales că regulamentul rutier permite aplicarea de sancțiuni?”, s-a întrebat Adrian Șeiciuc.
Suceveanul spune că pentru autovehiculele dotate cu motoare cu aprindere prin scânteie (cele pe bază de benzină) nivelul de zgomot la ralanti este de 92 de decibeli, iar în sarcină de 101 decibeli.
”Problema e dacă lucrătorii Poliției Rutiere Suceava sunt dotați cu aparate de măsură a zgomotului, iar dacă da, întreb și eu, știu să le folosească sau doresc să facă acest lucru?”, s-a mai întrebat Adrian Șeiciuc.
În consecință, suceveanul așteaptă ca Prefectura și Poliția Rutieră să nu mai închidă ochii la aceste raliuri deranjante pentru locuitorii de pe străzile unde tinerii fac adevărate concursuri de viteză, cu motoarele turate.