După fiecare ratare de obiectiv, românii, dacă rămân ”întregi”, filozofează înțelept afirmând că se poate și mai rău! Aproape zilnic auzim afirmația "doamne ferește de mai rău", dar foarte rar exprimarea regretului că nu am performat mai bine. Această atitudine este valabilă la nivel personal, dar și la nivel național, instituțional, de grup, local etc. Cuplat cu mioriticul "merge și așa", acest mod de manifestare ne definește și nu de puțin timp. Aș spune că de când ne-am constituit ca națiune. În cursul istoriei, am avut și avantaje în urma acestui fel de a fi. Am ratat șansa de a fi o națiune foarte respectată în această zonă a Europei, dar am rezistat ca "o insulă" de latinitate într-un ocean slav, cum ne lăudăm. Mulțumindu-ne cu puțin, nu am devenit nici pașalâc turcesc, nici gubernie rusească. Ne-am menținut, nu ne-am "ridicat", nu ne-am extins pentru a nu crea invidie și mă întreb (și vă întreb și pe dumneavoastră): până când? Prezentul și viitorul, mai ales, practic ne obligă să "schimbăm viteza" și să fim parte componentă, cu drepturi și obligații, a alianțelor în care ne-am integrat (UE, NATO) și nu o anexă la remorcă. Ce trebuie schimbat sau copiat de la parteneri? Să vedem mai jos.
Trebuie să depășim perioada (eternă, aș zice!) în care așteptăm ca lucrurile să meargă de la sine, sau timpul să rezolve (adică ”sfânta amânare”) conform zicalei "treaba de azi nu o lăsa pe mâine, las-o pe poimâine, poate nu mai trebuie făcută". Obligatoriu trebuie să acționăm coordonat cu partenerii care nu prea mai așteaptă adaptarea la regulile alianțelor. Am intrat în joc, să jucăm după melodia cântată tuturor din echipă.
Nu avem ambiția de a progresa prin implicare și acțiune pe termen lung. Am prefera o speculare a oportunităților deosebite (rar, dar se întâmplă), domeniu în care excelăm. Excelăm și în idei de vârf, dar punerea lor în practică (practica ne omoară, nu e așa?) o lăsăm să mai aștepte, poate găsim un fraier să se înhame la muncă, găsim, dar foarte rar. Efectul este că cei cu idei deosebite (olimpicii, spre exemplu), cu ambiție și dornici de acțiune pleacă "afară", unde sunt apreciați și nu priviți ca niște ciudați.
Nu mai este timp să contemplăm realitatea mondială, să admirăm/apreciem realizările altora și să o "lălăim" mioritic. Ne încadrăm în marșul progresului sau vom ajunge la periferia Europei, un fel de națiune de asistați cu un prestigiu foarte jos. Iar obiceiul strămoșesc de a vâna greșelile celor care acționează (inerente în etapele de dezvoltare) și a ne distra ("a ne râde", cum se spune în mahala) de acestea ar cam trebui uitat. Bârna din ochiul propriu, române!
Cele de mai sus arată modul nostru de a fi, "construit" în secolele de existență, dar nu sunt eterne și de neschimbat. Ca toate națiunile, avem hibe care pot și trebuie corectate. Să preluăm critic, cum spuneau comuniștii când furau la propriu experiența vestului, modelele de succes și să le implementăm (teribil îmi place termenul) pe plaiul străbun. Nu putem decât câștiga material, educațional, cultural și (foarte important pentru noi) ca prestigiu în lume. Atitudinea ciobanului din Miorița o consider păguboasă și depășită (creația populară este deosebită). Dumneavoastră, nu? Rezultatele vestului nu ne inspiră? Cred că da.
Dan Strutinschi