La Școala Gimnazială Negostina s-a desfășurat, în perioada 29 iulie - 2 august 2024, cea de-a V-a ediție a Școlii de vară dedicată elevilor de etnie ucraineană din comuna Bălcăuți. Proiectul a luat ființă la inițiativa președintelui Filialei Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România (UUR), Ilie Sauciuc, fiind organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava, Consiliul Regional Cernăuți - Ucraina, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Școala Gimnazială Bălcăuți, Primăria și Consiliul Local Bălcăuți.
Manifestarea a debutat cu intonarea imnurilor României și Ucrainei. Preoții ortodocși din comună (pr. Petrașuc Daniel, pr. Cucu Cosmin și pr. Cîrstean Ioan) au oficiat o slujbă de binecuvântare a tuturor elevilor și dascălilor implicați în activitate.
La evenimentul de deschidere au fost prezenți: deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Ilie Sauciuc, președintele Filialei UUR Suceava și inspector pentru minoritatea ucraineană în cadrul IȘJ Suceava, Petru Tănase, secretar general al Consiliului Județean Suceava, Victor Semciuc, vicepreședinte UUR, Vasile Şoiman, primarul comunei Bălcăuţi, Mihaela Pintrijel, directorul Şcolii Gimnaziale Bălcăuţi, Clapon Niculina, președintele Organizației UUR Negostina, Nicolaișen Gheorghina, președintele Organizației UUR Gropeni, Cristina Chideșa, secretarul Filialei UUR Suceava și cadre didactice din comuna Bălcăuţi.
Momente artistice
Reprezentanții instituțiilor partenere au adresat mesaje de apreciere pentru această inițiativă, subliniind beneficiile pe care aceasta le aduce elevilor participanți. Nicolae Miroslav Petrețchi, președintele UUR a menționat că una din prioritățile organizației este sprijinirea învățământului în limba maternă prin desfășurarea a numeroase evenimente care au ca scop creșterea interesului elevilor pentru studiul limbii ucrainene, efectele fiind vizibile prin rezultatele deosebite obținute la examenele naționale și diverse alte competiții.
Festivitatea de deschiderea a triumfat cu momentele artistice prezentate de Ansamblul „Cervona kalena”, coordonat de Iulian Chideșa, coregraf Bogdan Popovici.
Profesoara Delia Martineac a menționat că activitățile educative desfășurate pe parcursul Școlii de vară au în vedere stimularea și dezvoltarea competențelor lingvistice în limba ucraineană, încurajarea exprimării creative, elevii având prilejul să-și afirme identitatea etnică și să lege noi prietenii.
Proiectul a fost coordonat de prof. Diana Fraseniuc, iar din echipa de lucru au făcut parte cadre didactice de la Școala Gimnazială Bălcăuți, Școala Gimnazială Negostina și Școala Primară Gropeni – director prof. Pintrijel Mihaela, înv. Chideșa Cristina, prof. Prodan Ana-Maria, prof. Jacota Adina, prof. Cîrstean Narcisa, înv. Harasemiuc Alina, înv. Livadaru Mirela, înv. Grigoraș Cezar, prof. Cristian Ciobanu, prof. Ionesi Andrei.
Alături de echipa de proiect au lucrat cu elevii și două profesoare venite din partea Consiliului Regional Cernăuți. Profesoara Delia Martineac a completat că buna desfășurare a activităților propuse în cadrul acestui proiect a fost posibilă cu finanțarea Uniunii Ucrainenilor din România și a Consiliului Județean Suceava.