Scriitoarea Luminița Aldea își lansează duminică, 11 august 2024, la ora 16.00, la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (strada Universității, nr. 13), corpul E, Amfiteatrul 005, „Cărări și destine”, volumele I-III, cărți publicate la Editura Eikon.
„Dacă mi-ați citit cărțile, dacă îmi iubiți scrisul, ne vedem duminică, 11 august 2024, la ora 16:00, la USV. Mulțumesc cititorilor, editurii și editorului Valentin Ajder. Mulțumesc domnului Dragoș Agapescu și domnului Aurel Dumitriu pentru impresiile scrise despre carte și care apar pe coperta patru a cărților. Mulțumesc domnului profesor Mircea Diaconu”, a transmis Luminița Aldea, scriitoare care locuiește în Cornu Luncii, dar s-a născut în Mălini.
Moderatorul evenimentului cultural ce va avea loc duminică, la USV, este Valentin Ajder, directorul Editurii Eikon. Invitați să vorbească despre carte și autoare: Mircea Diaconu și Dragoș Agapescu.
Lansarea de carte va avea loc în prezența autoarei Luminița Aldea, cunoscută de cititori și pentru romanele „Nisipuri mișcătoare”, „Acasă” şi „Ce dulci sunt fructele amare”.
Intrarea este liberă. Nu ratați întâlnirea cu un scriitor deosebit, sensibil, autentic. „Eu nu ştiu să scriu altfel decât punând sufletul meu în slove”, spune Luminița Aldea. O să vă convingeți de acest lucru dacă veți participa la lansarea celor trei volume „Cărări și destine”.