În Vatra Dornei au început lucrările de asfaltare a 14 străzi printr-un proiect finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Viceprimarul din Vatra Dornei, Marius Rîpan, viitorul primar al municipiului stațiune, a declarat că lucrările au început pe strada Podu Verde și vor continua pe celelalte 13 străzi din proiect. Valoarea totală a proiectului este de aproape opt milioane de lei. „Noi, în toate proiectele pe care le-am început, am continuat lucrările conform programului stabilit. Adică nu am început un proiect de dragul campaniei electorale, nici nu am oprit un proiect pentru a nu supăra pe cineva. Pus și simplu ne-am văzut de lucru în continuare. Am continuat proiectele bune pentru Vatra Dornei iar acum, un proiect care a început undeva în 2021, cu scrierea lui, a ajuns la implementare și am început dintr-o zonă care a fost defavorizată mulți ani la rând. Am început cu asfalt și cu aducerea confortului pentru oamenii din această zonă și vorbim aici de blocurile de pe str. Podu Verde”, a arătat Marius Rîpan. El a precizat că după finalizarea turnării stratului de binder, pe str. Podu Verde vor continua lucrările auxiliare, respectiv rigolă betonată, acostament betonat, iar apoi va fi turnat stratul de uzură.
Primarul ales al Municipiului Vatra Dornei a mai declarat că lungimea totală a celor 14 străzi din acest proiect este de circa 3,7 kilometri. Marius Rîpan a precizat că după finalizarea lucrărilor pe str. Podu Verde, acestea vor continua pe Bărnărel, Lumea Nouă, Nicolae Titulescu, Oborului, Poligonului și pe toate celelalte străzi din proiect.