În ultima perioadă, în mediul online au apărut mai multe informații contradictorii referitoare la diferite situații canonico-juridice înregistrate în cazul a trei unități de cult aflate în jurisdicția Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, ceea ce l-a determinat pe ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, să aducă anumite lămuriri.
Este vorba de Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din localitatea Adâncata, Protopopiatul Suceava I, Parohia „Sfânta Treime” Suceava, Protopopiatul Suceava II și Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Dumbrăveni, Protopopiatul Suceava I.
Vă prezentăm punctul de vedere al ÎPS Calinic, în cele trei situații:
- Preotul Alexandru Grivincă, fost paroh la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din localitatea Adâncata, Protopopiatul Suceava I, a fost sancționat, prin Decizia Consistoriului Eparhial din 26 aprilie 2024, în conformitate cu prevederile art. 5, lit. (A), alin. (2), lit. (b) din Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, cu pedeapsa: Mutarea disciplinară. Măsura a fost luată ca urmare a mai multor abateri de ordin canonic și liturgic, după patru ani de așteptare a îndreptării sfinției sale, care, din păcate, nu s-a întâmplat.
- În privința preotului Viorel Ionel Sidoriuc, paroh la Parohia „Sfânta Treime” Suceava, Protopopiatul Suceava II, vă facem cunoscut faptul că, în anul 1997, la solicitarea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților care înființase Parohia „Sfânta Treime” Suceava, Consiliul Local al Primăriei Suceava a atribuit în zona Parcare Oituz o suprafață de teren de 1.000 mp în folosință gratuită, pe numele acestei parohii, pe toată durata existenței construcției, în vederea construirii Bisericii ortodoxe „Sfânta Treime”.
- Tot în 1997 a fost hirotonit preot și numit paroh al nou înființatei Parohii „Sfânta Treime” Suceava, Protopopiatul Suceava II, tânărul teolog Viorel Ionel Sidoriuc, care a întocmit și înaintat toate cererile pentru obținerea certificatelor, avizelor si autorizației de construire a lăcașului de cult, pe numele și pe seama parohiei. În iulie 2008, după încheierea și semnarea de către el, în calitate de preot paroh al Parohiei „Sfânta Treime”, a procesului-verbal de recepție a lucrărilor de construire a bisericii, pe acest teren s-a intabulat pe sine în Cartea Funciară, ca persoană fizică, în calitate de proprietar al Bisericii ortodoxe „Sfânta Treime” din Suceava, fără să înștiințeze Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în legătură cu acest aspect.
- În 2013, după ce unei anumite persoane i s-a reconstituit dreptul de proprietate chiar pe terenul ocupat cu construcția Bisericii „Sfânta Treime”, care era deja înscrisă în Cartea Funciară având ca proprietar o persoană fizică – Viorel Ionel Sidoriuc, acesta, împreună cu mama și tatăl său, la câteva zile după eliberarea acelui titlu, a cumpărat terenul pe care este construită biserica; din acest moment, în Cartea Funciară figurează, ca persoană fizică, Sidoriuc Viorel Ionel, proprietar de biserică (în locul parohiei) și proprietar pe 1/2 din terenul de sub biserică, iar pe cealaltă 1/2 din terenul de 1000 mp apar ca proprietari părinții săi.
- Având în vedere calitatea mea de chiriarh al acestei arhiepiscopii, începând cu data de 26 iulie 2020, dar și prevederile art. 181, alin. (1), din Statutul de Organizare și Funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, conform căruia: „Bisericile parohiale sunt proprietatea parohiei, sunt integrate patrimoniului acesteia şi stau sub jurisdicția şi controlul autorității arhiepiscopiei sau episcopiei.”, și prevederile următoarelor articole, l-am invitat în câteva rânduri pentru a discuta pe părintele Viorel Ionel Sidoriuc, care a trecut biserica Parohiei „Sfânta Treime” din Suceava în patrimoniul sfinției sale, recomandându-i să intre în disciplina statutară și canonică a Bisericii.
- Vă asigur că nimeni nu dorește să producă vreo suferință cuiva, așa cum s-a afirmat în articolul plin de invective și neadevăruri la adresa Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, respectiv a chiriarhului, apărut pe site-ul știridinbucovina.ro sub titlul IPS Calinic îl vrea afară din preoție pe preotul Viorel Sidoriuc. Vrea să îi ia biserica cu orice preț. Însă calitatea și obligațiile legale și statutare ale chiriarhului mă obligă să îi cer părintelui Viorel Ionel Sidoriuc, care a arondat credincioșii unei parohii la o biserică privată, ce nu se află sub autoritatea unei Biserici, să intre în rânduiala Bisericii Ortodoxe Române din toate punctele de vedere. Mai mult, parohiile, respectiv preoția, în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, nu se cumpără, nu se vând și nici nu se licitează, așa cum autorul articolului își permite să afirme, fără a avea însă și curajul să își asume cele scrise, trecându-și numele.
- Nu există cazuri similare în istoria Bisericii Ortodoxe Române, ca cei care au ctitorit biserici, fie și numai din fonduri personale, precum odinioară domnii țării, boieri, ierarhi sau credincioși cu posibilități materiale, să revendice dreptul de proprietate după finalizarea construcției; la fel, nici ca vreun preot canonic hirotonit să slujească Sfânta Liturghie pe Antimisul primit de la un ierarh mutat de mai bine de 4 ani la Domnul, cât timp eparhia nu este vacantă. Părintele Viorel Ionel Sidoriuc a refuzat noul Sfânt Antimis care a fost dat după rânduială tuturor bisericilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților la instalarea mea în scaunul arhiepiscopal, conform hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Antimis, fără de care nu se poate săvârși Sfânta Liturghie, arată comuniunea preotului slujitor cu Biserica și cu ierarhul din a cărui eparhie face parte, fiind o confirmare a canonicității sale; or, în acest moment părintele este în afara acestei comuniuni, este în afara Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească.
- Așadar, nu i-am cerut părintelui Viorel Ionel Sidoriuc decât să nu mai arunce cu noroi în autoritatea canonică a Bisericii și să respecte Statutul de Organizare și Funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, să intre în rânduială canonică a arhiepiscopiei, să returneze parohiei patrimoniul și bunurile însușite în mod ilegitim, care sunt, prin lege și statut, în proprietatea parohiei, respectiv a arhiepiscopiei, și nu a preotului, chiar dacă au fost cumpărate de preot; în Biserica Ortodoxă Română sunt mii de preoți care au ctitorit cu mari eforturi biserici, însă niciunul nu a revendicat dreptul de proprietate asupra ctitoriei.
- Rezolvarea imediată a acestui caz constă în: 1. restituirea bisericii către Parohia „Sfânta Treime” din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților; și 2. integrarea părintelui Viorel Ionel Sidoriuc în disciplina canonică a arhiepiscopiei, asemenea tuturor preoților din eparhie.
- Cât despre preotul Constantin Jaba, fost paroh la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Dumbrăveni, Protopopiatul Suceava I, actualmente pensionar, acesta a încălcat jurământul de fidelitate față de Biserica Ortodoxă Română, aderând la Asociația religioasă „Biserica Creștină Ortodoxă Valahă”.
- Cazul, după câteva întâlniri cu părintele în discuție, atât personale, cât și prin consilieri, a fost deferit spre soluționare Consistoriului Eparhial.
- Închei prin a vă asigura de bunele mele intenții de a așeza în rânduială cele ale Bisericii, dincolo de cantitatea de dejecții vărsate de unii jurnaliști, care nu au abordat cu profesionalism, conform codului etic al profesiei, aceste subiecte, respectiv de către internauți, induși în eroare, asupra arhiepiscopiei, respectiv asupra chiriarhului și a clericilor. Sincer, îmi pare rău pentru sufletele lor!