N-ai economisit... vine Dan!

Lumea este într-o schimbare rapidă, "ordinea mondială" postbelică este puternic zdruncinată, iar sudul planetei (un nume generic pentru națiunile în curs de dezvoltare, cum se spunea în secolul XX) revendică agresiv un rol mai mare în concertul global. Iar orice concert are la pupitru un dirijor. Până în 1990 aveam doi dirijori care se impuneau în sudul slab dezvoltat (URSS și SUA), secundați de foste puteri coloniale (Franţa, UK, Spania). În zilele noastre, asistăm la o luptă pe plan economic, geopolitic și chiar cultural între SUA și China, în primul rând, dar și lideri în devenire (India, spre exemplu) care doresc să își impună voința în zonă. Iar statele sudului au început să conștientizeze importanța pe care o au la nivel planetar și să imită pretenții legate de rolul lor în satul global. Mai mult, globalizarea (adică transferul industriilor și serviciilor mari consumatoare de forță de muncă) către aceste țări le-a transformat și în furnizori de produse finite, nu doar de materii prime și energie.

De ce trebuie să urmărim cu mare atenție evoluția națiunilor mai puțin dezvoltate? Din simplul motiv că progresul la scară mondială va fi influențat hotărâtor de evoluția economică socială din aceste țări. Au toate atuurile. Forța de muncă tânără este concentrată (aproape patru cincimi din total) în aceste zone, resursele minerale se regăsesc tot în sudul care vine din urmă, iar sub aspect al furnizării de energie, noi, cei din nord, suntem dependenți net de importurile din țările în curs de dezvoltare. Ponderea statelor din sud în PIB-ul mondial crește constant, iar piețele acelor state sunt tot mai solvabile, deci foarte atractive pentru investitori și comercianți. Nu trebuie să fii foarte calificat în economie sau un vizionar pentru a înțelege dorința și lupta actorilor principali pe plan mondial pentru controlul sudului. Viitorul economic al lumii se construiește, în mare parte, acolo.

Ce se întâmplă și care sunt perspectivele nordului? Aici sunt cuprinse statele Europei, Extremului Orient (Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, Singapore etc.), dar și ”nordicii” din emisfera sudică (Australia și Noua Zeelandă). Referitor la Japonia, care după 1945 a avut o creștere economică extraordinară (ajutată de planul McArthur, o replică a planului Marshall în zonă), economiști, văzând încetinirea dezvoltării după anii 90, au inventat termenul stagflație (adică inflație și creștere spre 0). Iar țara se confruntă cu o splendidă stagnare, nivelul economic și cel de trai menținându-se la fel de ridicat. Azi îndrăznesc să afirm că și Europa (poate mai puțin estul fost ”socialist”) este într-o situație asemănătoare. SUA sunt un caz special, având permanent capacitatea de a se reinventa și progresa. Sunt creierul, dar și inima planetei pe plan economic, demonstrând cel mai bine binefacerile unei democrații autentice într-o țară cu popor liber și harnic pe toate planurile.

Pericolul este ca această competiție de atragere a sudului cu toate resursele sale să nu se transforme în conflict, cum s-a întâmplat (și se întâmplă în zone din Asia, Africa, America Latină). O adevărată axă a răului (care cuprinde Rusia, Iran, Coreea de Nord și chiar China) se manifestă și pe plan economic, nu doar militar-terorist. Răspunsul trebuie să fie dat de constituirea de alianțe militare (NATO, AUKUS etc.), dar și economice (UE, ASEAN, NAFTA etc). Iar activitatea ONU trebuie eficientizată în sensul blocării agresiunilor, inclusiv economice. Visez? Probabil.

Dan Strutinschi