Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” din Suceava a organizat marți, 30 iulie 2024, o întâlnire specială pentru elevii claselor a IX-a și părinții acestora, eveniment care a avut loc în aer liber, în fața școlii. Atmosfera a fost una de dialog deschis și de bună dispoziție, sub conducerea directorului Virginel Iordache, secondat de cadrele didactice ale colegiului.
Organizatorii întâlnirii au transmis că această acțiune a fost un prilej excelent pentru părinți de a se familiariza cu programa școlară, de a cunoaște colectivul cadrelor didactice și de a afla mai multe despre performanțele școlare ale instituției. De asemenea, au fost prezentate detalii esențiale despre regulamentul de ordine interioară, baza materială modernă, măsurile de siguranță școlară, precum și diversele proiecte europene și olimpiadele școlare în care colegiul este implicat.
Informațiiutile pentru părinți
Directorul Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” din Suceava, prof. Virginel Iordache, a explicat că părinții au avut ocazia să adreseze diverse întrebări legate de navetă, cazare și orar, la care domnul director Iordache a răspuns punctual, oferindu-le toate detaliile necesare. Această deschidere și transparență au fost foarte apreciate, consolidând încrederea părinților în alegerea făcută pentru educația copiilor lor.
Școală de top în comunitatea suceveană
”Astfel de întâlniri, organizate la scurt timp după înscrierea copiilor la școală, sunt inedite în cadrul educațional sucevean. Ele contribuie semnificativ la consolidarea imaginii colegiului nostru ca fiind o școală reprezentativă, dedicată excelenței în educație și colaborării strânse cu părinții”, spun profesorii de la „Spiru Haret”. Prin aceste inițiative, părinții sunt asigurați că au făcut o alegere excelentă, înscriindu-și copiii la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret”.
Investiția în viitorul elevilor
Profesioniștii dedicați din cadrul colegiului de informatică sucevean, mai transmite conducerea acestuia, investesc în educația și formarea morală a noii generații, pregătindu-i pe elevi pentru un viitor profesional de succes în societatea românească. Fie că vor deveni IT-iști, doctori, filologi sau vor alege alte domenii din științele reale, științele naturii sau filologie, elevii vor fi îndrumați să-și descopere pasiunile și să le urmeze prin consilierea școlară oferită de instituție.
Școala reușește să întărească încrederea părinților că elevii sunt pe mâini bune
Întâlnirea de la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” din Suceava, au concluzionat participanții, a fost un eveniment deosebit, care a inspirat entuziasm și speranță atât în rândul elevilor, cât și al părinților. „Prin acest tip de dialog și deschidere, școala reușește să întărească încrederea părinților că elevii sunt pe mâini bune, pregătiți pentru a excela în diverse domenii profesionale și a deveni membri de valoare ai societății. Această abordare nu doar că promovează excelența în educație, dar și asigură un mediu sigur și stimulator pentru viitorii lideri ai comunității noastre”, a declarat directorul Virginel Iordache.