Președintele ales al Consiliului Județean Suceava, deputatul PSD Gheorghe Șoldan, a anunțat, marți, că premierul României, Marcel Ciolacu, va aloca fonduri de la Guvern pentru construcția unei noi școli în satul Herla, din comuna Slatina, în locul celei care a fost afectată de un incendiu în urmă cu două săptămâni. „O școală nouă pentru cei 400 de copii din Herla, comuna Slatina, după incendiul de acum două săptămâni, finanțată din Fondul de Urgență al Guvernului”, a spus Gheorghe Șoldan. El a precizat că în cursul zilei de luni a avut o vizită de lucru la Guvernul României împreună cu primarul comunei Slatina, Vlăduț Gherman, și cu primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, în cadrul căreia i-a prezentat premierului Marcel Ciolacu problema sutelor de copii din satul Herla care nu mai au unde învăța din toamnă, după ce școala lor a fost distrusă de un incendiu.
„Incendiul, care a izbucnit pe 14 iulie, din cauza radiației solare intense, a distrus mare parte din plafonul și structura Școlii Gimnaziale <Alexandru Lăpușneanu> Herla. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă expertiza tehnică a arătat că școala nu mai poate fi reparată și trebuie demolată. Iar singura soluție pentru cei aproximativ 400 de copii este construirea unei școli noi, investiție estimată la 700.000 - 800.000 de euro”, a spus președintele ales al Consiliului Județean Suceava. El a subliniat faptul că premierul Marcel Ciolacu a spus că va face toate demersurile necesare pentru a susține această investiție din fondul de urgență al Guvernului, astfel încât lucrările să înceapă cât mai repede și să fie finalizate în următoarele luni.
„Cu toții ne dorim ca elevii și preșcolarii din Herla să poată învăța în condiții normale în anul școlar 2024-2025. Îi mulțumesc premierului Marcel Ciolacu pentru sprijinul acordat și mă bucur că este, și de această dată, alături de județul Suceava”, a încheiat Gheorghe Șoldan.