Vrem să fim „lumea bună”!!

Toți snobii vor să facă parte, sau mai bine zis, să creeze impresia că aparțin unei "înalte societăți" (chiar și rurale) sau fac parte din "lumea bună", cum se spune în popor. În India, societatea a fost și a rămas, chiar dacă legislația interzice acum, împărțită în "caste", în funcție de poziția socială a familiei (se moștenește apartenența), cele mai importante fiind, în ordine, ale brahmanilor (preoți hinduși) și războinicilor (militari, dar și funcționari superiori). Forțând (cam mult) comparația, am putea spune că și la noi democrația ne-a divizat într-un fel de caste, după ce în socialism, ”cea mai dreaptă dintre societăți”, eram toți egali, cu excepțiile de rigoare (activiști, securiști, milițieni etc.), care erau "cei mai egali dintre egali". Nu cred că fac un păcat de neiertat dacă văd o asemănare între preoții noștri și brahmani, întrucât reprezentanții ambelor religii sunt urmați de popor (și ascultați?) și dețin unele din cele mai impresionante averi personale sau ale lăcașelor de cult. Dar să revenim la "lumea bună" a castelor următoare!

Pentru a face parte din lumea bună locală, județeană, națională sau chiar internațională (nu avem reprezentanți nici cât degetele la o mână) trebuie să îndeplinești niște criterii foarte clare. În primul rând, aspirantul la o poziție în "înalta societate” trebuie să îndeplinească o funcție politică, administrativă sau (cel mai frecvent) cumulat. La sate, prin tradiție, lumea bună avea ca personaje de bază popa (India, din nou), polițistul (tot India) și învățătorul (cel care scria citeț procesul-verbal).

Deținerea unei averi și afișarea ei prin vile imense, mașini scumpe, haine de firmă și bijuterii la soții și amante este o altă cerință eliminatorie a apartenenței la grupul din fruntea societății. Mai nou, casele de vacanță (la munte și la mare de preferință), dar și locația unde se relaxează în concediu doritorul de calități înalte din zona "lumii bune" sunt analizate și determină acceptarea sa!

"La creme de la creme", cum spun francezii, a "lumii bune" sunt din demnitarii, cei care prin idei și acțiuni ne determină existența în bună parte. Sunt puțini, ne mirăm (cel puțin eu permanent) cum au ajuns acolo, sunt înjurați, blestemați și votați. De data asta nu mă voi ocupa de ei, deși merită, "zi de zi și ceas de ceas", să le analizăm "realizările".

Am arătat care sunt cerințele celor care fac parte din "lumea bună" (nu cred că am epuizat subiectul) și trebuie, normal, să vedem care sunt calitățile pe care un viitor membru nu este recomandat să le îndeplinească. În primul rând, din această elită a momentului nu pot face parte membri ai universităților de vârf, ai Academiei Române (sunt acceptați cu entuziasm absolvenții Academiei lui Gabriel Oprea sau ai celor similare) sau afaceriștii care nu au contracte cu statul. Aceste persoane ar face notă discordantă cu "lumea bună" a zilelor noastre și nu sunt deloc agreate în instituțiile statului, în Parlament sau în Guvern. Prea fac pe "deștepții". Foarte greu acced în grupurile ”lumii bune” cei cu o cultură generală vastă, cunoscătorii mai multor limbi străine (limba rusă este totuși un avantaj) sau cei pasionați de lectură, arte vizuale sau muzică clasică (manelele sunt acceptate cu bucurie).

Sper că am dat niște idei celor care intenționau să folosească avantajele apartenenței la lumea bună pentru a urca pe scara ierarhică din societatea românească. În concluzie îndrăznesc a spune că asistăm la o involuție a înaltei societăți, comparabilă, zic eu, cu trecerea de la muzica ușoară a anilor '60-'70 la manelele actuale.

Dan Strutinschi