Liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat că având în vedere seceta din acest an, premierul României, Marcel Ciolacu, îi va sprijini pe fermierii afectați de această problemă prin relansarea investițiilor pentru extinderea sistemului de irigații. „Domnia sa are un mesaj clar şi ferm de susținere pentru fermierii afectați de secetă. Astfel toți, fără excepție, vor primi despăgubiri”, a transmis Ioan Stan. El a arătat că în acest context, cea mai sigură soluție pentru prevenirea unor astfel de calamități în viitor este extinderea sistemului de irigații care să asigure necesarul de apă în perioadele de secetă. Liderul PSD Suceava a spus că în acest sens, Guvernul tocmai a alocat încă 100 de milioane de lei Ministerului Agriculturii pentru finalizarea unor sisteme de irigații.
„De asemenea, amintim că în ultimii doi ani s-au finalizat 19 obiective de investiții în domeniul irigațiilor, respectiv peste 40 de stații de pompare, și s-au reabilitat aproximativ 200 de km de canale de irigații. În total, datorită acestor investiții, suprafața irigată a României a crescut cu peste 200.000 de hectare”, a declarat Ioan Stan. El a mai precizat că, în prezent, România are sisteme funcționale de irigații care pot asigura apa necesară pentru 1,6 milioane de hectare, urmând ca în anii următori să se facă investiţii majore în acest domeniu, pentru a creşte suprafaţa irigabilă a ţării. „Considerăm aceste investiţii deosebit de importante, deoarece acest lucru ne oferă stabilitate în privința securității alimentare a ţării şi certitudinea unui viitor mai bun”, a încheiat Stan.