Firma suceveană Test Prima a finalizat lucrările la podul de peste râul Suceava, de la Milișăuți.
În zilele următoare, administratorul DN 2H Milișăuți – Rădăuți, pe care se află podul, respectiv Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, va dispune reluarea traficului în condiții normale.
Nu există la acest moment o informare oficială, dar vă putem spune destul de cert că la finalul acestei săptămâni se intenționează redeschiderea traficului.
Podul ar putea fi redeschis chiar de miercuri seară, sau de joi dimineață.
Finalizarea lucrării a fost ușor întârziată de furnizarea parapetelor care urmau să fie montate în ultima etapă a lucrărilor.
Pentru șoferii din zonă și pentru cei care fac naveta pe sectorul Milișăuți – Rădăuți așteptarea a fost exasperantă, am putea spune.
Patru ani și jumătate s-a circulat în condiții proaste și foarte proaste, de la Milișăuți spre Rădăuți.
Pe DN 2H Milișăuți-Rădăuți s-a circulat cu restricții tocmai din februarie 2020, când o porțiune de aproape 30 de metri din balustradă s-a surpat. O perioadă s-a circulat pe podul mare, însă alternativ, pe câte un sens, după care a urmat închiderea podului mare. A urmat ”telenovela” podului provizoriu, din tuburi, care a întârziat enorm lucrările.
Așadar, după aproximativ 4 ani și jumătate, în fine traficul rutier de pe sectorul Milișăuți – Rădăuți va reveni la normal, pe un pod solid.
A durat nu mult, ci foarte mult, din cauza unor factori multipli, care au ținut de finanțare în primă fază și apoi de proiectul făcut extrem de prost de la început. Un proiect care nu a inclus finanțare pentru podul provizoriu din tuburi, lipsa acestui pod provizoriu întârziind, de altfel, cel mai mult lucrările.
Lucrarea a presupus reconstruirea podului de la nivelul pilonilor -aflați în râul Suceava, care au fost și ei consolidați.
Podul a fost desfăcut, consolidat, iar apoi s-au montat noile grinzi, podul având practic o nouă structură.
Au mai urmat lucrările la montarea bordurilor, parapetelor de protecție, straturile de asfalt I și II, plus rosturile de dilatație. Tot podul a fost protejat cu vopsea anticorozivă.