Controalele efectuate de polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret au adus și o serie de surprize, iar consecința a fost deschiderea unor dosare penale. În noaptea de duminică spre luni, pe sensul de ieșire din România s-a prezentat un turc, în vârstă de 29 de ani, care conducea un tir înmatriculat în Ucraina. La verificarea documentelor personale, polițiștii de serviciu au constatat că permisul de conducere prezentat la control nu se încadrează în categoria corespunzătoare ansamblului rutier pe care șoferul îl conducea. În aceste condiții, turcul s-a ales cu dosar penal și este cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducere cu permis necorespunzător.
Și în cursul zilei de sâmbătă, polițiștii de frontieră din PTF Siret au mai deschis un dosar penal. De această dată față de un georgian în vârstă de 32 de ani. Acesta conducea un autoturism marca Opel, pe care avea montate numere de înmatriculare ale Poloniei. La o verificare mai atentă s-a constatat că autoturismul era radiat din circulație de către autoritățile poloneze în 15 iulie 2024. Bărbatul este cercetat acum pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.