De ce are nevoie cu adevărat creierul nostru

Creierul nostru este un organ care necesită mâncare, la fel ca și stomacul. El nu poate funcționa fără aceste alimente, pe care le convertește în energie. Așadar, de ce aliment are cu adevărat nevoie creierul? De glucoză. În cea mai mare parte, el este alcătuit din glicogen, adică din glucoză stocată. Primim primele cantități de glucoză și de glicogen de la mamele noastre, în pântecul matern, iar după ce ne naștem, din laptele matern.

Laptele matern are drept caracteristică un conținut ridicat de zaharuri naturale și un conținut scăzut de proteine și grăsimi. Acest zahăr pune primele cărămizi ale creierului copilului. Dacă un nou-născut nu poate fi alăptat la sân, el va primi aceste zaharuri benefice mai târziu, din ingrediente precum fructele și cartofii dulci. O parte din acest glicogen primit în primele zile de viață va rămâne acolo pe viață, astfel încât nu va mai putea fi alterat pe viitor. Până la un punct, creierul va continua să adauge țesut cerebral de-a lungul timpului, pe măsură ce va continua să se dezvolte pe parcursul copilăriei, al adolescenței și chiar în primii ani ai tinereții, după împlinirea vârstei de 20 de ani. Într-un sens figurat, aceste țesuturi alcătuite din glicogen sunt „carnea” de pe „osul” creierului. Ținând cont de ultimele cercetări în domeniu, dacă cineva ar putea pătrunde în interiorul creierului nostru, el ar descoperi toată această „carne” alcătuită dintr-o materie cenușie care nu este altceva decât un depozit de glicogen acumulat în urmă cu decenii. Așadar, creierul nostru este alcătuit din zahăr. Nu întâmplător, el începe în scurt timp să acumuleze și mai mult glicogen, pe care îl păstrează în depozite pentru a-l putea folosi drept combustibil mai târziu, când va avea nevoie de el. Rețeaua în formă de pânză de păianjen a țesuturilor conective din creier reprezintă un veritabil paradis pentru noile celule cerebrale, care se pot dezvolta în siguranță în mijlocul ei.

Depozitul de glicogen acumulat în copilărie și în anii tinereții este cel care menține creierul sănătos, împiedicându-l să se atrofieze. Atunci când este privat de glucoză o perioadă prea lungă de timp, creierul începe să se atrofieze, scăzând în volum.

Electricitatea din interiorul creierului nu poate funcționa cu ajutorul grăsimilor, ci doar cu ajutorul glucidelor. De fapt, o cantitate prea mare de grăsimi în creier îi blochează rețeaua electrică, determinând-o să se supraîncălzească. De aceea, într-un creier cu adevărat sănătos nu există decât o cantitate foarte mică de grăsimi. Glucoza însă ajută la reducerea temperaturii din creier, astfel încât țesuturile cerebrale să se poată răcori. Așa se explică de ce au o poftă atât de mare de zahăr persoanele care suferă de afecțiuni precum tulburarea bipolară. Excesul de grăsimi pe termen lung poate genera acumularea de țesuturi grase nesănătoase în interiorul creierului, care amplifică și ele căldura cerebrală. În astfel de cazuri, creierul, alcătuit din glicogen, începe să își reducă volumul, țesuturile dispărute fiind înlocuite cu grăsimi, care continuă astfel să se acumuleze, ocupând spațiul fostelor țesuturi cerebrale.

Acumularea de țesuturi grase în interiorul creierului nu este echivalentul supraponderabilității. O persoană supraponderală nu are neapărat un creier gras dacă adoptă o dietă relativ sănătoasă. La fel, dacă o persoană este suplă sau slabă, acest lucru nu înseamnă că în creierul ei nu există depozite de grăsimi. Există oameni care nu sunt grași, dar care au totuși depozite serioase de grăsimi în creier. Prin comparație, o persoană supraponderală care a adoptat o dietă săracă în grăsimi și care consumă preponderent alimente sănătoase nu va avea foarte multe grăsimi în creier.

Adoptarea unei diete sărace în carbohidrați pe o perioadă lungă de timp duce la pierderea unor depozite prețioase de glicogen. Pe termen scurt nu observăm acest lucru, ba chiar ne putem simți ceva mai bine, întrucât am renunțat la alimentele procesate (să zicem), suntem mai puțin inflamați și percepem o ușoară ameliorare a simptomelor. În tot acest timp însă, ne pierdem depozitele de glicogen, mai întâi din ficat, iar apoi din creier, iar toate problemele creierului încep la nivelul ficatului.

Faptul că celulele creierului se hrănesc doar cu zahăr nu înseamnă că este recomandat să mâncăm zahăr tos cu lingura. Zahărul de care are nevoie creierul nostru provine din surse naturale, este nerafinat și este amestecat cu alți compuși esențiali, precum oligoelemente, săruri minerale, compuși din plante, antioxidanți, antocianine – ce se găsesc în afine, mure, zmeură, coacăze negre, aronia, varză roșie, vânătă, vitamine și alte substanțe nutritive.