N-ai economisit... vine Dan!

Cei care dețin puterea de a influența destinele planetei ar trebui să aibă ca unul din principalele obiective pe plan Mondial realizarea "coprosperității". Termenul nu mai este utilizat pentru că a fost folosit de Japonia la începutul secolului XX pentru a justifica campania de cucerire din Extremul Orient (o altă prostie generată de principiul de a fi corect politic). În esență, acest concept, ca și globalizarea, presupune angajarea tuturor zonelor planetei în procesul de dezvoltare economică și socială, în scopul reducerii diferențelor imense dintre ele. Consider, și nu doar eu, că prosperitatea generală este în avantajul tuturor, reduce considerabil potențialul de conflict, emigrația, dar și susține prin consum dezvoltarea economică și investițiile. Nu este o întâmplare că sărăcia generează violență, chiar extremă în cazul războaielor, deplasări masive de populație și fenomene extreme, precum deșertificarea, distrugerea resurselor de apă și modificarea ireversibilă a ecosistemelor.

Dezvoltarea echilibrată a planetei este mai dificil de făcut decât este de dorit să se întâmple. Acest proces presupune transferul, bună parte gratuit, de tehnologie, investiții și cunoștințe tehnice (dreptul de a utiliza invenții și inovații). Sub aspect social, se pune întrebarea dacă populația țărilor avansate (bogate) acceptă să piardă, pe scurt timp, din bunăstarea proprie, pentru a sprijini inclusiv financiar țările subdezvoltate. Și nu vorbim doar de actele de caritate la care asistăm și care au un efect benefic substanțial, atât în tratarea unor maladii, cât și în reducerea foametei sau a lipsei de surse de apă potabilă, spre exemplu. Mai mult, sunt regimurile din țările nedezvoltate dispuse să accepte regulile pe care donatorii (statali sau privați) le impun? În multe cazuri nu, pentru că pierd accesul la resurse necuvenite (termen elegant pentru șpagă), regulile autoritare pe care le-au impus în țările lor trebuie abandonate, iar bunăstarea adusă de investițiile donatorilor trebuie (și cam este verificat) să se reflecte în viața a cât mai multor locuitori. Cu toate aceste piedici, transferul unor industrii și servicii către țări cu potențial uman și resurse naturale a început și se extinde. Este numit și globalizare, termen care a ajuns să fie urât de mulți (care nu au habar de efectele sale în cele mai sărace zone ale lumii) pentru că, ca în cazul tuturor transformărilor majore pe plan local și mondial, au apărut "îmbogățiții de război". Prin globalizare, sărăcia extremă s-a redus în 4 decenii de la 40% (aproape) din populația Terrei, la sub 10%. Extremul Orient și sudul Asiei sunt exemple de necontestat.

Cine sunt cei care, conștienți de faptul că securitatea și bunăstarea planetei nu pot fi asigurate fără ca prosperitatea să acopere o parte cât mai mare din populația lumii, să acționeze pentru o dezvoltare durabilă (alt termen căzut în ridicol, din păcate)? În primul rând, statele dezvoltate și democratice care pot (și o fac în bună parte) să-și transfere competența și să ofere exemple de bună guvernare. În al doilea rând, sistemul privat, care poate profita de forța de muncă mai ieftină și piețe de desfacere, și, de ce nu, forumurile internaționale (Davon, spre exemplu) sau instituțiile mondiale (ONU și agențiile sale etc.) care pot oferi expertiză și sprijin.

O rețetă nu există, dar trebuie continuat pentru realizarea coprosperității. Beneficiem toți sau ne prăbușim toți. Nu există alternative.

Dan Strutinschi