Șefii promoției 2024 „Avram Iancu – 200”, de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung, sunt Alexandra Bianca Niga și Cosmin Dumitru Vișovan.
Cei doi elevi au obținut media generală de absolvire 9,93, promovând și examenul de bacalaureat cu note deosebite.
Alexandra Bianca Niga a obținut cea mai mare medie a liceului la examenul de bacalaureat, 9,95, cu nota 10 la matematică și chimie și 9,85 la limba și literatura română.
Sensibilă, cu un comportament exemplar, s-a remarcat pe parcursul studiilor liceale atât prin rezultatele deosebite la învățătură, cât și prin atitudinea pozitivă și dragostea pentru uniforma militară.
„Dacă acum un an mi s-ar fi spus că voi împărți titlul de <Șef al Promoției> cu cel alături de care cuceream atunci munții Dolomiți, în tabăra din Merano, cu siguranță că nu aș fi crezut. Vestea aceasta a venit ca o surpriză pe care am ales să o întâmpin cu gândul la toți cei care nu au încetat să creadă în mine, cărora le ofer propria-mi bucurie. De asemenea, gândul îmi zboară și la colegii mei mai mari, anteriorii șefi de promoție, a căror încununare de succes m-a încurajat an de an. Dragi colegi mai mici, îmi doresc ca și voi să vedeți acest titlu ca o dovadă că, la un moment dat, munca voastră va fi răsplătită și să vă motiveze să continuați, oricât de dificil ar fi. Nu uitați cât de important e să vă lăsați amprenta între zidurile liceului, pentru a inspira generații întregi să obțină succesul. Aveți grijă de cel mai drag loc al vieții mele și, în prag de centenar, sărbătoriți-l cum se cuvine, de parcă liceul v-ar fi părinte”, a transmis Alexandra Bianca.
„Șef de promoție simbolizează ceva mai mult decât un simplu titlu onorific”
Pregătirea continuă, perseverența și dorința de a fi cel mai bun a constituit premisa rezultatelor obținute de Cosmin Dumitru Vișovan, care, timp de un an de zile, a avut gradul onorific de elev plutonier adjutant.
Cosmin a avut un parcurs de excepție în colegiul câmpulungean, fiind distins cu numeroase premii la olimpiadele și concursurile școlare. A obținut media 9,85 la examenul de bacalaureat, cu nota 9,90 la matematică și informatică și 9,75 la limba și literatura română.
„Parcursul meu de-a lungul celor patru ani din cadrul colegiului militar însumează diverse realizări, alături de prietenii și amintiri unice. Faptul că acum îmi este atribuită calitatea de șef de promoție simbolizează ceva mai mult decât un simplu titlu onorific. Este o răsplată sufletească, prin care urmelor pașilor mei în liceu li se atribuie o amplificare deosebită, tocmai prin prestigiul de a lua parte într-un mod activ și marcant la derularea evenimentelor din colegiu și la evoluția sa”, a mărturisit Cosmin Dumitru.
La rândul lor, reprezentanții liceului au transmis: „Anul școlar 2023-2024 a fost un an de excepție, un cumul de rezultate deosebite, premii și distincții, activități diverse, proiecte noi și provocări pe măsură. Astfel, în an centenar, când se scrie o pagină în istoria colegiului câmpulungean, vom scrie și două nume pe panoul Șefilor de promoție al Colegiului Național Militar <Ștefan cel Mare>: Alexandra Bianca Niga și Cosmin Dumitru Vișovan. Felicitări! Suntem mândri de voi și de reușitele voastre! Vă dorim mult succes în drumul ales!”