Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 18 iul 2024 - Anul XXIX, nr. 167 (8696)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9743 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,4737 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

În lipsa unei coordonări între spitale

Suceava nu poate asigura noaptea endoscopii digestive, deși în județ sunt cel puțin 17 medici gastroenterologi

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Pacienții care se prezintă la spital și au nevoie de o investigație endoscopică după ora 15.00 sunt transferați la Iași deoarece județul Suceava nu mai are linie de gardă pentru endoscopie, deși are cel puțin 17 medici gastroenterologi. Endoscopia digestivă este o procedură prin care medicul examinează interiorul tubului digestiv, cu ajutorul unui aparat cu tub flexibil la care este atașată o cameră video ce transmite pe un monitor imagini din interiorul tubului digestiv.

Conform informațiilor noastre, în municipiul Suceava sunt 7 medici gastroenterologi în sistemul medical public, la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” (din care doar 5 în activitate, două doctorițe fiind în concediu de creștere a copilului), și 5 în sistemul medical privat; la Spitalul Municipal Fălticeni – doi gastroenterologi în secție, la Spitalul Orășenesc Gura Humorului – doi în secție, Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc – doi în secție și ambulatoriu, Spitalul Municipal Rădăuți - un gastroenterolog.

Numărul mic de medici din fiecare spital nu permite înființarea unei linii de gardă pentru endoscopie, care să asigure investigarea pacienților și după ora 15.00, nici măcar la Spitalul Clinic din Suceava, însă dacă ar exista o coordonare între spitale, așa cum a fost în timpul pandemiei de Covid-19, acest lucru s-ar putea rezolva și pacienții n-ar mai fi trimiși noaptea cu ambulanța la Iași.

La Spitalul Clinic din Suceava secția de Medicină internă are 56 de paturi, din care 15 sunt de Hematologie și două pentru Boli endocrine, la care se adaugă 25 de paturi la Gastroenterologie și 28 de paturi la Nefrologie. Managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea, a declarat că aceste paturi sunt în permanență ocupate cu pacienți care au nevoie de monitorizare permanentă, astfel că medicii de gardă nu pot asigura și o a doua linie, pentru endoscopie.

Unitatea medicală are disponibilitate de a angaja mai mulți doctori, doar că acest lucru nu este posibil deoarece, pe de o parte, normativele vechi limitează numărul de medici în funcție de numărul de paturi și la Suceava norma este acoperită, iar pe de altă parte, angajările în sistem sunt blocate, fiind condiționate de adoptarea unui memorandum guvernamental.

Dr. Calancea a precizat, însă, că 98% din cazurile de gastroenterologie sunt rezolvate de medicii de la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava în timpul programului, adică până la ora 15.00, iar în cazul unei urgențe majore în secția de Medicină internă medicii pot fi chemați de acasă.

În perioada de vară, presiunea asupra spitalului din Suceava oricum crește deoarece secții întregi din spitalele teritoriale (ex. Pediatrie, Neurologie, Psihiatrie, Radiologie etc.) se închid când medicii pleacă în concediu și pacienții sunt dirijați spre spitalul județean. Asta duce atât la creșterea timpului de așteptare pentru pacienți, cât și la epuizarea personalului medical. Dacă medicii din celelalte spitale ar pleca pe rând, iar cei care rămân ar face măcar una, două gărzi lunar la Spitalul Clinic din Suceava situația s-ar îmbunătăți, dar din motive necunoscute acest lucru nu se întâmplă și problemele se perpetuează de la an la an.

De altfel, Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Suceava se transformă tot mai mult în policlinică, în condițiile în care doar aproximativ 25% dintre pacienții care se prezintă aici au urgențe reale și sunt internați, după cum a subliniat dr. Calancea. Ceilalți ar putea fi consultați și tratați cu succes de către medicii de familie, în centrele de permanență sau în spitalele teritoriale, dacă acestea ar avea disponibilitate la dialog și cooperare.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Suceava nu poate asigura noaptea endoscopii digestive, deși în județ sunt cel puțin 17 medici gastroenterologi.
 Vizualizări articol: 552 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Suceava nu poate asigura noaptea endoscopii digestive, deși în județ sunt cel puțin 17 medici gastroenterologi5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei