Liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a ținut să facă o serie de precizări, cu privire la așa-zisa creștere a taxelor după alegeri. Ioan Stan a spus că din punctul de vedere al social-democraților, aceste zvonuri sunt vehiculate de tot felul de economiști de dreapta, de orientare liberală. „PSD nu este de acord cu această abordare. Partidul nostru se va opune dacă PNL va veni cu o astfel de propunere. Mai ales acum, după ce s-au făcut investiții record și economia este în plină dezvoltare ar fi aberant să-i punem frână prin creșterea taxelor. Și tocmai pentru că deficitul din ultimii ani a fost făcut pentru investiții, adică pentru dezvoltare, Comisia Europeană a fost de acord cu propunerea Guvernului Ciolacu de a avea o perioadă mai lungă pentru revenirea în limitele unui deficit mic, de sub 3%. Deci nu va exista o presiune bugetară pe următorii ani care să impună o creștere a taxelor”, a declarat Stan.
El a subliniat că PSD se va opune măsurilor fiscale care creează inechitate socială și care măresc decalajele dintre cei cu venituri mici și medii, pe de o parte, și cei cu venituri mari și foarte mari, pe de altă parte. Liderul PSD Suceava a adăugat că, în acest sens, creșterea TVA ar însemna ca toată lumea să suporte o povară egală, indiferent de nivelul veniturilor. „Este o măsură anti-socială și anti-economică, pe care PSD o respinge categoric. Drept urmare, considerăm că acoperirea cheltuielilor și scăderea deficitului se pot face și pe altă cale, respectiv prin dezvoltarea economiei naționale şi prin creșterea PIB-ului, care vor aduce implicit mai multe venituri la bugetul de stat”, a încheiat Ioan Stan.