Polițiștii suceveni au organizat, miercuri, 17 iulie, o campanie de prevenire a accidentelor rutiere cu implicarea copiilor, cu participarea a circa 100 de minori.
În intervalul orar 09:30-10:30, cei circa 100 de copii, cu vârste cuprinse între 5 și 13 ani, au participat la activități interactive preventive care au avut loc la complexul Educațional ”Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava.
Copiii au putut explora motocicleta de poliție, autospecialele noi din dotarea polițiștilor, au primit recomandări pe linie rutieră, dar și veste reflectorizante.
Polițiștii le-au spus tinerilor despre cum să nu traverseze drumurile publice și cum să se asigure la traversare. Par poate chestiuni banale, dar practica arată că o traversare în grabă, prin spatele unui autobuz de exemplu, poate fi fatală.
”Strada nu se trece în fugă, iar după coborârea din mijloacele de transport în comun, traversarea este recomandată numai după plecarea acestora din staţie şi nu se face prin faţa sau spatele unor vehicule parcate pe stradă. Circulaţia pietonală se face doar pe trotuare sau, în lipsa acestora, pe poteci laterale sau cât mai aproape de marginea stângă a drumului. Traversarea se face pe locurile marcate sau, în lipsa acestora, după o asigurare temeinică”, sunt câteva din recomandările polițiștilor suceveni.
Statistic, 25% dintre accidentele mortale din județul Suceava sunt cu implicarea pietonilor.