Doi copii au murit înecați în mai puțin de o lună de zile, aceste tragedii fiind un puternic semnal de alarmă pentru copii, tineri și mai ales pentru părinții acestora.
Cu privire la ultima tragedie, de marți după-amiază, în jurul orei 15.40, un tânăr a sunat la 112 și a anunțat că o persoană s-a înecat în râul Suceava, în zona Barajul Mihoveni.
Din cercetări a rezultat că marți, în jurul orei 15.00, trei tineri s-au deplasat în zona barajului, pentru a se scălda și a se răcori.
Băiatul în vârstă de 14 ani, Andrei P., nu știa să înoate, iar ceilalți doi tineri au relatat că s-a scufundat foarte repede și nu a mai ieșit la suprafață.
Din păcate, băiatul de 14 ani nu a avut nici o șansă de a fi salvat.
Pompieri alertați prin 112 l-au găsit la 10 minute după ce au început operațiunea de căutare, dar era prea târziu.
Echipajul medical de la Serviciul de Ambulanță Suceava a încercat manevre de resuscitare, iar după 45 de minute a declarat decesul minorului.
Comunitatea din Mihoveni este în doliu în urma acestei tragedii.
La final de iunie, a murit și un băiat în vârstă de 10 ani, care s-a înecat în râul Suceava, pe raza orașului Siret. În acel caz, trupul a fost recuperat după o operațiune complexă, de 24 de ore.