Un recidivist care a făcut ”alergie” la polițiști se întoarce la pușcărie. Asta după ce Curtea de Apel Suceava a confirmat pedeapsa dictată de colegii de la Judecătoria Suceava față de Cătălin Alexandru Boicu, de 25 de ani, din comuna Udești. Acesta a fost găsit vinovat pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de ultraj și a primit o condamnare de 4 ani și 7 luni în regim de detenție. Soluția este definitivă și nu mai poate fi atacată la altă instanță.
Faptele pentru care a fost condamnat s-au petrecut pe 30 ianuarie 2021, în jurul orei 18.45. La acea oră, lucrătorii de poliţie din cadrul unei secții de poliție rurală Ipotești au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană se deplasează pe DN 2 Cumpărătura cu un autoturism Opel, având un mers sinuos.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție format din doi agenți de poliție, care a procedat la oprirea autoturismului respectiv.
Cu ocazia opririi în trafic, Boicu a încercat să se mute pe bancheta din spate, motiv pentru care autoturismul, în care se mai aflau două persoane, una dintre acestea fiind minoră, a început să se deplaseze în sens opus, cu spatele, intrând în coliziune ușoară cu autospeciala de poliție.
”În momentul în care polițiștii i-au solicitat să coboare din mașină, inculpatul a început să se manifeste recalcitrant, adresând polițiștilor expresii jignitoare, astfel că a fost scos din autoturism, încătușat și condus la sediul poliției pentru legitimare.
În drum spre sediul postului de poliție inculpatul a continuat să adreseze injurii și expresii jignitoare organelor de poliție, dar și amenințări cu acte de violență unuia dintre agenții de poliție.
La data de 27 februarie 2021, Cătălin Alexandru Boicu s-a deplasat la un bar situat în localitate Chilișeni, din comuna Udești, unde începând cu ora 20.00 a consumat o cantitate mare de băuturi alcoolice. Pe fondul stării de ebrietate, inculpatul a început să adreseze injurii și amenințări altor persoane aflate pe terasa barului, având și o altercație fizică cu una dintre acestea.
Ulterior, inculpatul a fost transportat de un bărbat cu autoturismul pe raza satului Racova și l-a lăsat pe marginea drumului public, de unde Boicu a sunat la 112 și a solicitat deplasarea unui echipaj medical care să-i acorde îngrijiri medicale întrucât nu se simte bine.
La scurt timp, în jurul orei 21.45, la fața locului au ajuns patru lucrători de poliție, care l-au găsit pe inculpat pe marginea șanțului, întins pe pământ, având leziuni la nivelul feței și cu sânge pe mâini.
Deranjat de faptul că a solicitat asistență medicală și înainte ca echipajul medical să ajungă la el au sosit polițiștii, Cătălin Alexandru Boicu a început să adopte o atitudine agresivă față de aceștia, insultându-i, înjurându-i și amenințându-i cu acte de violență fizică, comportamentul recalcitrant al acestuia determinând imobilizarea sa prin încătușare și conducerea acestuia la sediul postului de poliție. Atât în autospeciala de poliție, cât și la sediu, inculpatul a proferat în mod repetat expresii triviale la adresa polițiștilor, dar și amenințări cu acte de violență”, se arăta în comunicatul de presă transmis cu ocazia sesizării instanței de judecată cu rechizitoriu.
- Boicu a mai fost la închisoare pentru o tentativă de omor
Boicu nu este însă la prima condamnare. El a mai fost găsit vinovat pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor, în urma unei agresiuni petrecute în data de 13 septembrie 2015.
La acea dată, Cătălin Alexandru Boicu, împreună cu fratele său, Sorin Gabriel Boicu, ambii din satul Racova, comuna Udeşti, se aflau la un magazin mixt din localitate, unde jucau cărţi şi beau bere. La un moment dat, în zonă şi-a făcut apariţia Dragoş P., un localnic în vârstă de 54 de ani, care avea în mână un par şi le-a reproşat celor doi fraţi că l-au ameninţat pe un nepot de al său. Din anchetă rezultă că Sorin Gabriel Boicu a smuls din mâna bărbatului bâta din lemn, moment în care bărbatul de 54 de ani a luat-o la fugă pe un drum lăturalnic. Cei doi l-au ajuns din urmă şi l-au atacat sălbatic pe bărbat, procurorii care au instrumentat cazul descriind modul în care a avut loc agresiunea: „Primul care l-a ajuns pe bărbat a fost inculpatul Boicu Sorin Gabriel, care i-a aplicat acestuia două lovituri cu bâta din lemn la nivelul ambilor genunchi. Urmare a loviturilor primite, victima s-a prăbuşit la sol, însă, în timp ce încerca să se ridice, a fost ajunsă din urmă de celălalt inculpat, Cătălin Alexandru. Acesta, folosindu-se de un cuţit pe care îl avea asupra sa, i-a aplicat victimei o primă lovitură în zona abdomenului, cu acel obiect. A doua lovitură a vizat zona lombară şi a fost efectuată în timp ce partea vătămată încerca să se ridice, să îşi asigure scăparea”.
Din expertiza medico-legală întocmită de Serviciul de Medicină Legală Suceava a rezultat că victima a suferit un traumatism abdominal cu plagă înjunghiată mezogastrică penetrantă, plagă înjunghiată lombar inferioară dreapta, contuzie genunchi bilateral, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr total de 28-30 de zile de îngrijiri medicale. Conform medicilor legişti, intervenţia operatorie a fost necesară şi obligatorie pentru salvarea vieţii victimei, care a fost pusă în primejdie.