1.154 de candidaţi care vor o carieră la catedră vor susține miercuri, 17 iulie, concursul de ocupare a posturilor în învăţământul preuniversitar pentru un post fie pe perioadă nedeterminată (ca titular), fie determinată.
Numărul înscrișilor pentru examenul de titularizare este cel mai mare din ultimii ani, la sesiunile din 2022 și 2023 numărul candidaților abia depășind 900. Creșterile salariale din ultimul an, noi beneficii pentru personalul didactic (card de primă didactică, zile libere în plus etc.) și programul mai lejer comparativ cu alte domenii probabil au făcut ca sistemul de învățământ să redevină atractiv pentru tineri și nu numai.
La fel ca în anii anteriori, disciplinele de concurs cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învățământ preșcolar (215 candidați), învățământ primar (176 candidați), educație fizică și sport (100), limba si literatura română (91), matematica (76), consiliere psihopedagogică (55), limba și literatura engleză (53), biologie (38), geografie (31), istorie, psihopedagogie specială, religie ortodoxă, franceză.
- Ventilatoare, folie de aluminiu pe ferestre, aparate de aer condiționat mobile și asistență medicală
Având în vedere temperaturile ridicate prognozate pentru miercuri, pentru buna desfășurare a probei scrise, Inspectoratul Școlar Județean Suceava a luat următoarele măsuri pentru asigurarea condițiilor optime de concurs: apă potabilă pentru candidați, ventilatoare în toate sălile de concurs, folie de aluminiu lipită pe ferestrele expuse la soare, 20 de aparate de aer condiționat mobile (asigurate de ISU Suceava), 4 generatoare electrice care să permită desfășurarea acțiunilor specifice probei scrise în eventualitatea întreruperii furnizării de energie electrică, asistență medicală în fiecare centru de concurs.
De asemenea, candidații pot avea acces în sala de concurs cu microventilatoare cu baterii (portabile) și sticluțe cu apă, conform anunțului postat pe site-ul IȘJ Suceava.
- Lucrări scanate și puse pe platformă
Proba scrisă din cadrul examenului național de titularizare 2024 se desfășoară miercuri, 17 iulie, începând cu ora 9.00 și are o durată de patru ore.
Examenul se desfășoară în patru centre din municipiul Suceava: colegiile tehnice „Petru Mușat”, „Samuil Isopescu”, Nr. 1 și Școala Gimnazială „Miron Costin”.
„Proba este monitorizată audio-video, în toate sălile de concurs. La finalul probei, în prezența candidaților, lucrările scrise sunt scanate și încărcate în platforma de evaluare”, informează reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Suceava.
Concursul de titularizare constă în probă practică sau inspecţie specială la clasă şi probă scrisă, potrivit programelor specifice pentru concurs.
Nota obţinută la proba practică sau la inspecţia specială la clasă are o pondere de 25% în media de repartizare. Nota obţinută la proba scrisă are o pondere de 75% în media de repartizare.
Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată.
Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.
De menționat că o notă mare la concursul de titularizare nu garantează candidaților şi un loc ca profesor titular deoarece sunt discipline pentru care sunt scoase la concurs foarte puțin posturi.
În acest an sunt 176 de posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată în școlile din județ.