Liderul PNL, Nicolae Ciucă: „Parlamentarii PNL vor propune amendamentele necesare pentru ca legislația să răspundă nevoilor prosumatorilor”
de Dan COMAN
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat că parlamentarii PNL vor propune amendamentele necesare pentru ca legislația să răspundă nevoilor prosumatorilor. Nicolae Ciucă a spus că transferarea întregii poveri financiare doar asupra prosumatorului, prin obligarea acestuia de a investi suplimentar în capacități de stocare, va avea efectul advers, de descurajare a oamenilor să folosească sau să-și instaleze panouri fotovoltaice. „Câștigarea independenței energetice implică creșterea ponderii surselor regenerabile în producția națională, însă noile prevederi referitoare la achiziționarea mediilor de stocare pot să îngreuneze acest proces. Sunt necesare modificări legislative care să introducă programe de sprijin pentru prosumatorii existenți sau măsuri care țin de managementul întregului sistem energetic, astfel încât efortul privind creșterea capacităților de producere și stocare a energiei electrice verzi să nu apese puternic pe buzunarele românilor.
În prezent există - atât prin PNRR, cât și prin Fondul de Modernizare - proiecte de instalare a panourilor fotovoltaice, care includ și capacități de stocare. Ca prim-ministru, am facilitat finanțări europene pentru realizarea în țară a unor asemenea capacități. Conform solicitării președintelui Klaus Iohannis, parlamentarii PNL vor propune amendamentele necesare pentru ca forma legii să răspundă nevoilor prosumatorilor”, a transmis președintele PNL.
Vizualizări articol: 16 | | Notează articolul: Liderul PNL, Nicolae Ciucă: „Parlamentarii PNL vor propune amendamentele necesare pentru ca legislația să răspundă nevoilor prosumatorilor”0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:
1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.
Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.