Biletele pentru ștrandul municipal din Suceava s-ar putea achiziționa online, dacă va fi votată de către consilierii locali propunerea pe care a anunțat că o va face viceprimarul Lucian Harșovschi, în următoarea ședință a deliberativului.
Harșovschi a transmis, printr-un comunicat de presă, că va propune introducerea biletelor online pentru achiziționarea acestora în avans, pentru a se vedea disponibilitatea locurilor și pentru a nu se mai sta la cozi.
Viceprimarul a arătat că în acest an la ștrandul municipal au fost aproape 23.000 de suceveni, mai exact 22.982, și au fost încasări de 318.024 lei. Vara trecută, la ștrand au fost 45.522 de persoane și încasările s-au ridicat la 585.761 lei.
„De când a începutul sezonul și până în prezent, uneori ștrandul a fost neîncăpător, din păcate, fiind foarte multe persoane dornice să vină și să își petreacă timpul liber la piscină. Este o investiție pe care am realizat-o pentru suceveni și vedem că, datorită numărului mare de vizitatori, a fost una dorită de către aceștia”, a afirmat Lucian Harșovschi.
Prețul unui bilet pentru adulți este 23 lei, pentru copii între 5 și 14 ani – 6 lei, pensionari, elevi și studenți – 11 lei. Programul ștrandului este de marți până duminică, în intervalul orar 09:00-20:00. Luni este închis pentru curățenie.
Lucian Harșovschi a mai spus că îți dorește ca noua administrație să preia și să ducă la bun sfârșit proiectul parcului acvatic, despre care a declarat că „nu a fost doar un proiect pus pe hârtie în campania electorală, ci unul pe care mi-am dorit să îl realizez pentru suceveni și pentru care documentația este deja la faza studiului de fezabilitate”.