Rata de promovare la examenul de bacalaureat, la nivelul județului Suceava, a crescut la 81% după soluționarea contestațiilor.
96 de candidați au reușit să promoveze examenul după ce au solicitat recorectarea tezelor.
„După evaluarea contestațiilor, se înregistrează 3.999 candidați promovați, cu 96 candidați mai mult, comparativ cu rezultatele inițiale (3.903 candidați). Dintre aceștia, 697 au obținut medii între 6-6,99, 823 au obținut medii între 7-7,99, 1.252 au obținut medii între 8-8,99, 1.226 au obținut medii între 9-9,99, iar un candidat a obținut media 10, de la Colegiul Național <Ștefan cel Mare> Suceava”, a informat Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava.
937 candidați nu au promovat. 181 candidați au absentat, iar 1 candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă.
În județ au fost depuse 1.937 contestații (limba și literatura română - 868, proba obligatorie a profilului - 541, proba la alegere a profilului și specializării - 610).
După evaluarea lucrărilor contestate, au fost modificate 914 medii finale, 668 prin creștere și 246 prin scădere.
Precizăm că procentul de promovare se calculează din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.
Încep înscrierile pentru a doua sesiune a examenului
Absolvenţii de liceu care nu au reuşit să promoveze examenul de bacalaureat mai au o şansă în sesiunea din august.
Perioada de înscriere pentru cea de-a doua sesiune a bacalaureatului are loc în această săptămână, în intervalul 15-19 iulie.
La bacul din toamnă sunt aşteptaţi elevii care nu au promovat prima sesiune a bacului din acest an, cei care au absentat sau nici măcar nu s-au înscris, candidaţii din promoţiile anterioare care fie nu au susţinut, fie nu au trecut de bac.
Nivelul de dificultate al subiectelor va fi similar celui din prima sesiune, iar condiţiile de susţinere a examenului vor fi la fel de stricte.
Pe 8 şi 9 august are loc evaluarea competenţelor lingvistice la limba română, pe 9 august - evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pe 12 august - evaluarea competenţelor digitale, iar în perioada 13-14 august se desfăşoară evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
Probele scrise încep pe 19 august cu Limba şi literatura română - proba E.a); pe 20 august este programată proba obligatorie a profilului - proba E.c), iar pe 21 august - proba la alegere a profilului şi specializării - proba E.d). Pe 22 august are loc examenul la Limba şi literatura maternă - proba E.b).
Pe 26 august se vor afişa rezultatele la probele scrise, până la ora 12.00.
Cei nemulţumiţi vor putea depune contestaţii în intervalul orar 12.00-18.00. Între 27 şi 29 august se vor soluţiona contestaţiile, iar pe 30 august se vor afişa rezultatele finale.