Pompierii militari de la Vicovu de Sus au fost alertați, în noaptea de joi spre vineri, cu privire la un incendiu izbucnit la o casă din comuna Voitinel. Alama la numărul de urgențe 112 a fost dată în jurul orei 2.15.
Pompierii militari ai Gărzii de intervenție Vicovu de Sus, împreună cu lucrătorii Serviciului voluntar pentru situații de urgență Voitinel, au intervenit la locul incendiului cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, ardea acoperișul casei, fiind pericol de propagare la două gospodării învecinate.
Pompierii au lichidat incendiul la ora 3.45.
Pompierii militari au constatat că a ars acoperișul casei de locuit, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, și s-au degradat pereții portanți și tavanul locuinței, precum și bunuri din interior.
Datele de anchetă preliminare arată că a fost vorba de foc provocat, într-un fel sau altul.
”Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat cele două locuințe învecinate, cu bunurile aferente”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava.
În urma anchetei demarate de polițiștii de la Rădăuți a rezultat că respectiva casă nu este locuită de multă vreme, proprietara fiind plecată în străinătate. Se pare că în locuință mai intrau persoane fără adăpost.
Din primele verificări a rezultat drept cauză probabilă de izbucnire a incendiului utilizarea necorespunzătoare a focului de către persoane care s-au adăpostit sau nestingerea unui foc lăsat aprins.
Polițiștii nu au identificat deocamdată elemente ale unei mâini criminale propriu-zise.