Consilierii județeni PSD și PNL au discutat, joi, aproape 30 de minute în contradictoriu pe tema alocării a 9 milioane de lei din fondul de rezervă al Consiliului Județean, pentru 30 de localități care au anunțat că se confruntă cu dificultăți financiare majore. Prin vocea consilierilor județeni PSD Cezar Ioja și Gheorghe Iacob, social-democrații i-au acuzat pe liberali că alocă banii pe criterii politice și că așa au procedat și la precedentele rectificări bugetare, când 75% din sume ar fi mers către localitățile cu primari PNL și doar 25% la cele cu primari PSD.
Președintele în funcție al Consiliului Județean, liberalul Gheorghe Flutur, a răspuns că au fost luate în calcul toate cererile trimise de primării până la data convocării ședinței deliberativului, idee întărită și de administratorul public Irina Vasilciuc și de consilierul PNL Ioan Bădeliță.
Irina Vasilciuc a arătat că 9 solicitări au ajuns la Consiliul Județean după ce a fost făcută convocarea ședinței și că fondul de rezervă a fost repartizat aproape în totalitate. De asemenea, ea a afirmat că Primăria Dumbrăveni a cerut 450.000 de lei pentru finanțarea învățământului și i s-a alocat 300.000 de lei, „în condițiile în care nu au plăți restante, copiii sunt în vacanță”, deci nu este neapărat o urgență, în comparație cu alte primării. Un alt exemplu dat de administratorul public a fost cel al localității Grămești, unde primarul nu ar mai fi dorit să facă o solicitare de fonduri. „Fac apel la colegii de la PSD să ne uităm pe cifre și dacă nici în această legislatură nu s-au mai alocat banii corect și echitabil, nu știu când a mai fost. În noua legislatură îmi doresc să fie tratați primarii PNL așa cum au fost tratați cei de la PSD în legislatura actuală”, a spus Ioan Bădeliță.
Proiectul de alocare a fondurilor a fost adoptat cu 19 voturi pentru, 11 împotrivă și 4 abțineri. Sumele acordate sunt între 150.000 (comunele Mușenița și Crucea) și 800.000 de lei (orașul Gura Humorului). Vatra Dornei a primit 500.000 de lei, Broșteni, Dolhasca, Liteni, Dărmănești, Mănăstirea Humorului, Vama – câte 400.000 de lei; Burla, Capu Câmpului, Ciocănești, Dumbrăveni, Fundu Moldovei, Putna, Stroiești, Stulpicani, Zamostea, Zvoriștea – câte 300.000 de lei; Bunești, Drăgușeni, Hănțești, Hârtop, Ipotești, Izvoarele Sucevei, Preutești, Vadu Moldovei, Valea Moldovei, Vulturești – 200.000 de lei.
Tot în ședința de joi, consilierii au votat acordarea sumei de 138.000 de lei cu titlul de ajutor financiar de urgență pentru 29 de persoane. Sumele per persoană sunt între 3.000 și 10.000 de lei: 9 ajutoare a câte 3.000 de lei pentru persoane din Păltinoasa, Mironu, Milișăuți, Bălăceana, Suceava, Șerbăuți, Dărmănești; 14 ajutoare a câte 4.000 de lei pentru persoane din Horodnic de Jos, Ciprian Porumbescu, Mironu, Capu Codrului, Berchișești, Ilișești, Drăgoiești, Stulpicani, Valea Moldovei; un ajutor de 5.000 de lei pentru o persoană din comuna Ciprian Porumbescu și 5 ajutoare a câte 10.000 de lei pentru persoane din Suceava, Gura Humorului, Humoreni, Mihoveni și Moara Carp.