Reconectarea cu corpul nu este un proces care are loc automat, chiar și atunci când mintea decide că vrea să facă acest lucru. Este greu să te reconectezi, mai ales când sistemul nervos ți-a fost însămânțat cu programări și condiționări care se opun pe față reconectării. Mecanisme de autoapărare, manifestate prin comportamente precum autocritica, defensivitatea și autoliniștirea, care au fost active decenii la rând, de multe ori stau cu încăpățânare în calea unor astfel de intenții. Aceste apărări sunt întotdeauna activate, deoarece factorii declanșatori ai vieții de zi cu zi fac asta în mod constant.
Atunci când corpul este fiziologic copleșit, reactivitatea declanșează subconștientul, reacțiile condiționate care se instalează la cârma luării deciziilor. Este posibil să ne stresăm la locul de muncă din cauza orelor lungi de lucru sau a termenului-limită iminent al unui proiect. Sau am putea fi activați după o ceartă cu partenerul sau partenera. Înainte de a fi conștienți de acest lucru, ne putem pomeni că ne îndopăm cu ciocolată, că bem un pahar cu vin sau ne uităm la filme. Iată cât de rapid și de subtil reacțiile noastre programate pot iniția un comportament reactiv. Este atât de rapid, încât nici măcar nu știm când sau cum s-a întâmplat.
Atunci când suntem reactivi, spunem lucruri pe care nu am vrut să le spunem și facem lucruri pentru care ne cerem scuze mai târziu. Poate fi vorba despre o formă înrădăcinată de protecție, dar adevărul este că această formă reactivă de protecție poate să nu fie la fel de utilă cum era cândva. În loc să rezolve problema, faptul că ne refugiem în mâncare, alcool sau filme înrăutățește lucrurile. Aceste apărări au apărut ca adaptări necesare de supraviețuire și autoprotecție, dar și-au depășit utilitatea de unică strategie de răspuns în cazul oamenilor și situațiilor care activează anumite emoții și experiențe în corp.
Crearea unui stil de viață care cultivă sănătatea și susține vindecarea deschide o cale mai ușoară pentru a ne reconecta cu corpul. Într-adevăr, este mai accesibil să acordăm atenție modului în care corpul nostru răspunde la un fel de mâncare decât să rămânem conectați și atenți la corpul nostru atunci când suntem activați emoțional și copleșiți fiziologic. Alegerile stilului de viață au loc pe tot parcursul zilei, indiferent ce s-ar întâmpla. Atunci când ne consultăm cu corpul, putem folosi evenimentele zilnice, cum ar fi mâncatul, mersul pe jos, șezutul, efectuarea de exerciții fizice sau odihna pentru a învăța cum să ne ascultăm corpul.
Ritualurile, rutinele și practicile unui stil de viață cotidian oferă mai multe oportunități de-a lungul zilei de a ne consulta cu corpul pentru a înțelege ce se întâmplă. În timp, pe măsură ce simțul nostru față de starea internă a corpului este adus în lumina conștientizării lucide, corpul are întotdeauna ceva să ne spună. Tot ce trebuie să facem este să ne oprim, să ne concentrăm atenția asupra corpului și să așteptăm să ne răspundă în limbajul său subtil. Corpul vorbește prin ceea ce spun simțurile, prin senzații fizice. Corpul nostru, în special senzațiile fizice prin care vorbește, devine farul călăuzitor și un factor-cheie ce contribuie la luarea deciziilor în viața de zi cu zi.
Primul pas este cel mai greu pas în a face o pauză și în a deveni mai conștienți, mai ales dacă acesta este un teritoriu nou și neexplorat. Ca atare, este firesc să începem cu o abordare sau o filosofie despre care avem experiență anterioară sau cunoștințe.
Poate începem cu diferite diete pentru că asta a funcționat în trecut sau în cazul unui prieten apropiat, ori al unui membru al familiei. Sau am putea avea experiență cu exerciții terapeutice, așa că știm că putem începe cu ele ca strategie de mișcare. Indiferent de alegere, este util în această fază inițială să ne bizuim pe cărți, articole, experți și profesioniști pentru a face mai ușor tranziția către un stil orientat spre sănătate și stare de bine.
Este important de reținut că profesioniștii la care am ales să apelăm ar trebui să ne insufle puterea de a ne îndrepta spre autosuficiență mai degrabă decât să depindem de ei și de cunoștințele lor. După aceea o doză sănătoasă de curiozitate va alimenta explorarea stilului de viață pe măsură ce resimțim la prima mână modul în care corpul nostru răspunde la noi moduri de a mânca, de a face exerciții terapeutice, de a ne odihni și de a trăi. Iată câteva întrebări folositoare de introspecție, pe care ni le putem pune în timp ce ne reconectăm la corp prin alegeri de stil de viață: Cum îmi influențează alegerea actuală nivelul de energie, concentrarea, somnul, sentimentul de calm și pace, puterea și chiar greutatea corporală? Ce se întâmplă în corpul meu înainte, în timpul și după această alegere? Oare aceste alegeri îmi susțin intențiile unei stări de bine holistice? Aceste întrebări ne pot călăuzi experimentarea alegerilor stilului de viață.
Deși poate părea descurajant să ne revizuim întregul stil de viață, cea mai lungă călătorie începe cu un singur pas; o singură alegere de stil de viață. Cu timpul, pe măsură ce fiecare opțiune suplimentară este adăugată sau scăzută, apar un stil de viață complet nou și un nou mod de a fi.
Psiholog Mihai Moisoiu
Tel. 0753 937 223
www.mihaimoisoiu.ro
E-mail: mmmoisoiu@gmail.com