Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Suceava s-au sesizat cu privire la cazul unei femei în vârstă de 74 de ani, care locuiește pe strada Plevnei din Suceava, acuzată că ținea un număr prea mare de animale într-o stare necorespunzătoare, fără hrană și apă în cantități suficiente, respectiv fără un adăpost corespunzător.
Luni, 8 iulie, Poliția Animalelor s-a deplasat la fața locului, în curtea septuagenarei fiind găsiți 12 câini și 4 pisici.
Concluzia polițiștilor este că proprietara, din cauza vârstei înaintate și a lipsei posibilităților financiare, nu le putea îngriji corespunzător. Așadar, nu ar fi vorba de rea intenție.
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au dispus ridicarea animalelor și au emis ordin de plasare a acestora într-un adăpost pentru o perioadă de 45 zile.
În baza ordinului, câinii și pisicile au fost preluate de reprezentanții Asociației ”Casa lui Patrocle”, asociație care are contract cu Consiliul Județean Suceava pentru a prelua animalele aflate în astfel de situații.