Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 9 iul 2024 - Anul XXIX, nr. 159 (8688)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9737 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,4826 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

Când se trage cortina

Peste 22.500 de spectatori la producțiile Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, în stagiunea 2023-2024

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Cea de-a opta stagiune a teatrului sucevean, care se încheie curând, a însemnat nu doar 58 de reprezentații ale spectacolelor proprii, ci și 66 de spectacole invitate, producții noi, două festivaluri de teatru, sute de evenimente conexe, dar și participări la festivaluri naționale și internaționale.
22.530 de spectatori au călcat pragul Teatrului Municipal ”Matei Vișniec” Suceava în stagiunea 2023-2024, conform bilanțului prezentat de către managerul instituției culturale, Angela Zarojanu, împreună cu directorul de spectacole, Alina Mihăescu.
„Numărăm pe degete zilele până când Teatrul Municipal <Matei Vișniec> Suceava va trage cortina peste Stagiunea 2023-2024, cea de-a 8-a din istoria teatrului sucevean. De la înființare și până astăzi, singura instituție teatrală a județului Suceava a pus cărămidă peste cărămidă, crescând frumos și dezvoltându-se astfel încât a devenit indispensabilă comunității de pretutindeni, fiind o prezență constantă și apreciată în peisajul teatral național și internațional”, a spus Angela Zarojanu, care a ținut să adreseze mulțumiri atât Primăriei și Consiliului Local, maestrului și mentorului Matei Vișniec, membrilor Consiliului de Administrație și Consiliului Artistic, sponsorilor, partenerilor, voluntarilor, publicului și nu în ultimul rând echipei teatrului – toți cei care au făcut posibil și au susținut actul artistic în toate formele lui, punând Suceava pe harta culturală a țării și nu numai.
Reprezentanții TMMVS au caracterizat stagiunea a opta ca fiind una „memorabilă”, în care teatrul sucevean a avut peste 80 de apariții în presa națională și locală, precum și 45 de apariții în publicații și emisiuni de specialitate.
 
Stagiunea TMMVS 2023-2024 în cifre:
 
4 producții noi:
- ”Cum vă place”, după W. Shakespeare și improvizațiile echipei, regia Botond Nagy (premiera 16/17 decembrie 2023)
- ”Căpșuni de zăpadă”, de Petro Ionescu, regia Cosmin Panaite (premiera 10/11 februarie 2024)
- ”Occident Express RO”, de Matei Vișniec, regia Alain Timár (premieră 25 februarie 2024)
- ”Cum l-am îngropat pe Stalin”, de Artur Solomonov (premieră 12 mai 2024) 
Reprezentații ale spectacolelor proprii: 58 
Spectacole invitate: 66, din care 33 (în festival) + 33 (teatru, teatru pentru copii, dans contemporan, concerte) 
Festivaluri organizate de TMMVS
- 8 ani de teatru la Suceava – deja consacratul festival de weekend când data de 24 septembrie, data când s-a semnat certificatul de naștere al instituției, devine o sărbătoare a teatrului care deschide într-un mod festiv stagiunea teatrală în fiecare an
- Festivalul Internațional Zilele Teatrului Matei Vișniec, care a avut loc anul acesta în perioada 11-19 mai 2024, cu tema Teatrul, diplomație culturală.
Proiecte și evenimente culturale: 13
Conferințe și dezbateri: 12
Expoziții de artă: 8
Lansări de carte: 6
Evenimente de tipul Ziua porților deschise: 8
Ateliere de teatru/ lectură: 170
Participări la festivaluri de teatru naționale sau alte evenimente culturale: 9 la București, Sibiu, Sf. Gheorghe, Pitești, Brăila, Odorheiu Secuiesc. De remarcat este prezența pentru al treilea an consecutiv la FNT, cel mai important festival național, cu spectacolul ”Livada”, de A.P. Cehov, regia Slava Sambriș, precum și microstagiunea teatrului sucevean pe scena Teatrului Național București cu 3 spectacole: ”Cum l-am îngropat pe Stalin”, regia Theodor Cristian Popescu, ”Pisici 2”, regia Bobo Burlăcianu și ”O noapte furtunoasă”, regia Mădălin Hâncu.
Participări la festivaluri de teatru în străinătate: 2
- Busan, Coreea de Sud, în cadrul Festivalului Busan International Performing Arts, cu spectacolul ”Occident Express”, de Matei Vișniec, regia Alain Timár;
- Chișinău, Republica Moldova, în cadrul FESTIS, Festivalul Teatrului Național Satiricus „Ion Luca Caragiale”, cu spectacolele ”Occident Express”, de Matei Vișniec, regia Alain Timár, și ”Livada”, de A.P. Cehov, regia Slava Sambriș.
Artiști colaboratori: 20 - regizori, scenografi, lighting și video designer, compozitori și sound designer, coregrafi, dramaturgi, actori, care au contribuit la realizarea noilor producții;
Peste 40 de voluntari activi.
 
„Am oferit publicului o paletă largă de spectacole, de la reprezentații clasice de teatru, spectacole stradale, recitaluri de poezie, spectacole de comedie și tragedie sau tragicomedie, teatru-dans sau musical, până la concerte extraordinare, expoziții, lansări de carte, conferințe și dezbateri cu invitați de onoare. 
Au fost prezenți în festival invitați de seamă din 14 țări, 18 teatre și 3 trupe de teatru pentru tineret, iar spectatorii suceveni s-au bucurat de 60 de evenimente pentru toate categoriile de public. Festivalul Internațional Zilele Teatrului Matei Vișniec s-a desfășurat în 24 de spații inedite atât în Suceava, cât și la Rădăuți, Gura Humorului și Fălticeni. Evenimentul a beneficiat de o participare numeroasă a publicului, estimată la peste 9.500 de spectatori, iar Suceava a înflorit pe parcursul festivalului, s-a transformat într-o cetate a teatrului și a culturii reușind să demonstreze că investiția în cultură este necesară și esențială pentru un oraș cultural, modern și dinamic. Abia așteptăm să continuăm să creăm și în stagiunea 2024/2025 producții de calitate care să încânte publicul și să prezentăm spectacole și evenimente cu oameni speciali care să ne inspire! 
Cu mulțumiri, fericiți și recunoscători pentru prezența și susținerea voastră, vă invităm, așadar, să ne fiți în continuare alături în noul capitol al aventurii noastre artistice, care va reîncepe din luna septembrie. Să ne revedem cu bine în sala de spectacol!”, au precizat reprezentanții TMMVS.
 
În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Peste 22.500 de spectatori la producțiile Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, în stagiunea 2023-2024.
 Vizualizări articol: 389 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Peste 22.500 de spectatori la producțiile Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, în stagiunea 2023-20240.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei