Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 9 iul 2024 - Anul XXIX, nr. 159 (8688)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9737 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,4826 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Silvicultură la feminin

Creșterea implicării feminine în activități din sectorul forestier, scopul unui important proiect lansat de USV

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Un important proiect internațional lansat la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava își propune să crească implicarea feminină în activitățile din sectorul forestier. Având un impresionant buget de 1,6 milioane de euro, proiectul Fem2forests (Innovative pathways for efficient involvement of girls and young women in the forestry sector/Căi inovatoare pentru implicarea eficientă a fetelor și femeilor tinere în sectorul forestier) este finanțat în cadrul Programului Interreg Regiunea Dunăreană și implică un consorțiu care reunește 15 parteneri din 9 țări, între care Slovenia, Croația, Austria, Germania, Bosnia și Herțegovina, Serbia, România, Republica Cehă și Ucraina.

Scopul proiectului este de creștere a proporției implicării feminine în sectorul forestier până în anul 2030 și ulterior. De-a lungul timpului s-a constatat că silvicultura și alte industrii conexe acesteia au un deficit de forță de muncă și un interes scăzut mai ales din partea tinerelor în alegerea unei cariere în acest sector. Cu toate acestea, silvicultura este recunoscută pentru crearea „locurilor de muncă ecologice”, care ajută la conservarea ecosistemelor forestiere și asigură producția durabilă a sortimentelor din lemn și a produselor nelemnoase. Grantul alocat în acest proiect continuă o inițiativă a unui proiect anterior, Fem4Forest, la care a participat și Facultatea de Silvicultură din Suceava, inițiativă care a oferit o perspectivă incluzivă a rolului femeilor în silvicultură, în regiunea bazinului Dunării. Proiectul Fem2forests vine să continue efortul început și să încurajeze alegerea fetelor și femeilor care au optat pentru o carieră în silvicultură.

Obiectivele proiectului vor conduce la dezvoltarea unor trasee profesionale inovatoare pentru fete și femei tinere, prin consolidarea capacității instituțiilor de învățământ superior, integrarea egalității de gen și crearea unor condiții favorabile pentru implicarea efectivă a femeilor, la diferite niveluri, în activități specifice din silvicultură și alte sectoarele conexe acesteia. 

Coordonatorul proiectului este Institutul Forestier din Slovenia, iar în România acest proiect este derulat în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, printr-o echipă a Facultății de Silvicultură. Partenerii din consorțiu consideră că este necesară o consolidare a sectorului forestier din Regiunea Dunării la nivel local, regional și internațional, ce se poate realiza și printr-o implicare mai mare a tinerelor.

Astfel, proiectul Fem2forests identifică nevoile și interesele fetelor și femeilor tinere din sectorul forestier și folosește un model interactiv inovator, care implică mai mulți actori și acoperă diferite niveluri ale parcursului profesional în silvicultură, de la primele etape de orientare și până la pozițiile de conducere. Instituțiile de învățământ, companiile, organizațiile și alte părți interesate vor fi, de asemenea, implicate în proiect. Acestea vor contribui la schimbarea gradului de conștientizare și la crearea unui cadru favorabil și incluziv, pentru a integra o forță de muncă diversă, care promovează dezvoltarea durabilă, în special în zonele rurale. De aceea Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava continuă să atragă fonduri europene, implicându-se activ în proiecte destinate comunității locale și regionale.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Creșterea implicării feminine în activități din sectorul forestier, scopul unui important proiect lansat de USV.
 Vizualizări articol: 395 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Creșterea implicării feminine în activități din sectorul forestier, scopul unui important proiect lansat de USV0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei