Activitatea de lucru cu publicul la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Suceava se desfășoară de luni, 8 iulie a.c., pentru aproximativ 6 luni, în corpul de clădire aflat în spatele sediului principal al instituției din strada Petru Rareș nr. 8, din municipiul reședință de județ. Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a informat, printr-un comunicat de presă, că au fost finalizate lucrările de construire și amenajare a corpurilor de clădire C1 și C2 amplasate în curtea din spatele sediului principal al serviciului, în noile spații special amenajate activitatea urmând să se desfășoare după același program ca și până în prezent.
Șefa Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte SPCP Suceava, comisar-șef Livia Grigoraș, a arătat că mutarea s-a făcut în weekendul 5-7 iulie a.c. „pentru a nu avea întreruperi în activitatea cu publicul”.
Mutarea a fost necesară deoarece au început lucrările de renovare și modernizare a sediului principal, o clădire veche din 1919.
Lucrările de renovare de la Pașapoarte au început efectiv în data de 8 ianuarie a.c. și ar trebui să fie finalizate la sfârșitul acestui an, în cadrul proiectului „Renovare integrată - consolidare seismică şi renovare energetică moderată a clădirii în care își desfășoară activitatea Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Suceava”, promovat în cadrul Planului National de Redresare și Reziliență, de Instituția Prefectului în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne.
Valoarea investiției este de aproximativ un milion de euro și presupune consolidarea seismică și renovarea energetică moderată a celor trei corpuri de clădire. Suprafața care este reabilitată este de 874 mp.