Un individ în vârstă de 34 de ani, din municipiul Rădăuți, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru fapte grave comise în ultima perioadă de timp.
Marcel Ciuriuc este pus sub acuzare pentru că l-ar fi tâlhărit de 10.000 de lei pe angajatul unei săli de jocuri, după care a prins curaj și a început să ceară ”taxe de șmecher” unor comercianți din centrul Rădăuților.
Pe 2 iulie, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată prin 112 de către un tânăr de 21 de ani, care a sesizat că în urmă cu o săptămână, în timp ce era de serviciu la o sală de jocuri din Rădăuți, a fost prădat de 10.000 de lei de către un împătimit al jocurilor de noroc.
Inițial, reclamația a fost privită cu rezerve de polițiști pentru că povestea părea greu verosimilă.
În timp ce se afla de serviciu în sala de jocuri, tânărul a fost abordat de un client pe care îl cunoștea din vedere și care i-a cerut să-i lase 5.000 de lei în toaleta bărbaților.
Angajatul a declarat că de frică i-a lăsat suma de 5000 lei in toaletă, bani care au fost luați de către autor. Mai mult, ulterior, același individ a intrat în toaletă peste același angajat și, sub amenințări cu cuțitul, l-ar fi deposedat de încă 5.000 de lei, Așadar, un total de 10.000 de lei.
În acea zi, angajatul nu a apelat serviciul de urgență 112, nu a folosit butonul de panică, declarând că nu a știut cum să reacționeze.
Abia ulterior, și-a anunțat șeful și apoi a fost sesizată Poliția municipiului Rădăuți.
Această sesizare, privită inițial cu oarece suspiciuni, avea să se confirme pe parcursul anchetei.
- A trecut la amenințări cu cuțitul în Piața Unirii din Rădăuți
Același individ, deja aflat în atenția polițiștilor judiciariști de la Rădăuți, s-a deplasat pe 2 iulie în parcarea centrală a municipiului Rădăuți, strada Piața Unirii, în parcul de distracții, unde, folosindu-se de un cuțit pe care îl avea asupra sa și pe care l-a îndreptat spre două femei și doi bărbați, a adresat acestora amenințări cu acte de violență, solicitându-le să-i remită sume de bani, precum și fise valorice la aparatele de joc, pentru a fi lăsați să-și desfășoare activitatea acolo.
Acești oameni au sunat însă la 112, astfel că Marcel Ciuriuc, în vârstă de 34 de ani, a putut fi săltat și băgat în arest.
Față de individ s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (fapta de la sala de jocuri) și pentru săvârșirea faptei de tentativă la infracțiunea de „tâlhărie calificată”.
Ulterior, în baza probatoriului administrat, vineri, 5 iulie, Judecătoria Rădăuți a admis propunerea procurorilor și l-a arestat pe individ pentru 30 de zile.
Polițiștii fac apel la suceveni să sune la timp la 112, în cazuri de acest gen, numai așa putând exista o reacție promptă. Dovadă stă și acest caz, cu exemplul de ”Așa nu”, cu tânărul de la sala de jocuri care nu a reclamat fapta la timp, respectiv cu comercianții amenințați care au sunat imediat la 112.