Președintele ales al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, care își va prelua mandatul în toamnă, a solicitat actualei conduceri organizarea unor întâlniri de lucru pentru a se realiza „o tranziție cât mai eficientă”. Gheorghe Șoldan a declarat că i-a transmis președintelui în funcție, Gheorghe Flutur, „dorința de a asigura o tranziție cât mai eficientă și transparentă între administrația actuală și cea nouă, care își va prelua atribuțiile în octombrie 2024”.
„Am sugerat organizarea unor întâlniri de lucru între reprezentanții administrației actuale și experții din echipa mea. Aceste eforturi sunt esențiale pentru a evita întârzierile cu procesul de reorganizare și pentru a lucra cât mai bine pentru interesele locuitorilor județului nostru. Am solicitat, de asemenea, prin echipa de consilieri județeni, acces la informații detaliate privind achizițiile realizate în ultimii patru ani, o situație a investițiilor, rapoarte de activitate și o detaliere a indicatorilor de personal din Consiliului Județean și al instituțiilor subordonate. Scopul nostru este să avem o situație cat mai clară, pentru a putea planifica eficient pașii următori”, a afirmat Șoldan.
Acesta a subliniat că solicitările sale nu au scopul „de a crea tensiuni”, ci „de a asigura o tranziție care să ne permită să facem o administrație performantă”.
„Pentru binele județului nostru, pentru binele sucevenilor, sper să beneficiez de înțelegere și sprijin din partea actualei administrații în aceste demersuri și le mulțumesc anticipat pentru cooperare”, a mai afirmat Gheorghe Șoldan.