Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
De ce marele voievod Ștefan cel Mare a fost înmormântat fără sicriu? De ce trupul i-a fost așezat pe 13 bare de fier, cu capul pe un pat din cărămizi? Unde sunt sutele de perle, rubine, safire, diamante și alte pietre prețioase, aurul și argintul cu care a fost îngropat în cripta din Mănăstirea Putna? Cum a fost transportat trupul neînsuflețit vara, în ziua de 2 iulie 1504, din Cetatea Sucevei, unde a murit, până la Putna, unde a fost înmormântat? S-a călugărit cel mai mare domnitor al Moldovei înainte de moarte?
Sunt întrebări ridicate de cercetătorii domniei ștefaniene, care au căutat răspunsuri în documente și în criptele mănăstirești de la Putna, deschise de două ori, o dată în 1756 și a doua oară în 1851, potrivit surselor științifice.
Înmormântarea fără sicriu a voievodului Ștefan cel Mare a fost menționată pentru prima dată în raportul făcut la cercetarea mormintelor de la Putna, începută în 12 noiembrie 1856, din ordinul administrației imperiale austriece, de către o comisie din care au făcut parte un membru al consistorului mitropolitan, un membru al guvernului din Cernăuţi, un inginer al statului şi un medic.
Raportul pe scurt a fost tipărit de Franz Wickenhause în „Geschichte der Kloster Voronetz und Putna” (Cernăuţi, 1886, p. 80-96) și integral de K.A. Romstorfer, sub titlul „Die Eröffnung in der gr. ort. Klosterkirche Putna befindlichen Fürstengraber im Jahre 1856” (Cernăuţi, 1904, 39 p), după cum se arată în studiul realizat de istoricii Ion Zugrav și Vasile Demciuc, „Commissionsprotokoll über die erffönung der klostergrüfte von Putna” (Analele Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, 1996, (II), 2), care de asemenea îl redă integral. Aceeași sursă (p. 379) arată că o „descriere reportaj” a fost făcută și de lraclie Porumbescu, cu titlul „Desmormîntarea domnilor Moldovei din catacombele mănăstirii Putna”, retipărită din "Gazeta de Moldavia"(nr. 97, 98 din decembrie 1856).
În raportul comisiei imperiale care a cercetat mormintele din Mănăstirea Putna în 1856, redat în lucrarea lui Zugrav și Demciuc (p. 382), Ștefan cel Mare este numit „cel mai renumit erou român şi ctitorul mănăstirii Putna”. De asemenea, se precizează că „dintr-o scrisoare a mitropolitului Iacob, din 2 martie 7265/1757, aflătoare între documentele mănăstirii, care este anexată raportului egumenului, se cunoaşte că în sicriile vremurilor trecute se păstrau şi comori şi că lucrurile preţioase şi mărgăritarele amintite în această epistolă au fost scoase din mormintele ctitorilor” (p. 383).
Tot într-un document aflat la acea vreme la mănăstire comisia a găsit date despre moartea domnitorului: „Principele Ştefan cel Mare ar fi venit în stare bolnavă la Suceava, a murit acolo în anul 1504, 2 iulie a numitului an, a fost dus în plângerea generală a poporului şi cu mare pompă la mănăstirea ctitorită de el, locul său preferat de petrecere, pe care l-a destinat în mod expres ca locul său de înmormântare ..." (p. 384). Justificarea cercetării mormintelor de către această comisie a fost aceea că nu se știa cu precizie care este mormântul voievodului: „Un doliu general şi plângerile boierilor şi ale poporului răsună în ceasul morţii acestui nobil principe, ale cărui rămăşiţe pământeşti au fost aduse cu mare pompă şi astrucate - potrivit cu ştirile concordante ale cronicilor şi cu monumentele funerare care se află în mănăstirea Putna - în naos-pomelnicul bisericii mănăstireşti. (...) Despre alcătuirea şi conţinutul acestui mormânt nu sunt de găsit nici în mănăstirea Putna, nici altundeva, oarecari cunoştinţe sigure. De aceea, pentru încredinţare, este de aflat de către prezenta comisiune, starea reală - prin deschiderea criptei”. (p. 384)
Toate mormintele din mănăstire au fost cercetate atunci și au putut fi identificate fără putință de tăgadă căror membri ai familiei domnești aparțin. Potrivit constatărilor comisiei, în cavoul din cărămidă al domnitorului Ștefan cel Mare, corpul, fără sicriu, a fost așezat pe un pat de bare metalice, cu un pat de cărămidă sub cap (pp. 397-398). Capul se afla la distanță „de cinci ţoli de celelalte rămăşiţe”și în mormânt n-au fost găsite nici un fel de „rămăşiţe ale unei îmbrăcăminţi pentru gât şi pentru cap”, ceea ce i-a făcut pe membrii comisiei să conchidă că, de fapt, „capul acestui cadavru a fost mutat de mult timp din poziţia sa naturală”.
Atât comisia imperială care a cercetat mormântul, cât și alți istorici care s-au aplecat asupra istoriei ștefaniene nu au dubii asupra faptului că „trupurile lui Ştefan cel Mare şi a principelui Alexandru au fost astrucate fără sicrie, numai învelite în veştminte bogate princiare” (Zugrav și Denciuc, 1996, p. 404). După resturile de îmbrăcăminte s-a stabilit că Ștefan cel Mare a fost înmormântat cu o mantie roșie dintr-o „stofa bogată, grea”, brodată cu o „crucea împletită cu aur” în dreptul pieptului, „o mantie princiară”: „Resturile aflate în mormânt: bogatele veştminte din <Reichszeug>, crucea împletită în aur, nu lasă nici o îndoială că în acest mormânt odihnesc într-adevăr rămăşiţele cadavrului princiar” (Zugravu și Demciuc, 1996, pp.401-402)
Explicația înmormântării fără sicriu
Deși au fost voci care au susținut că înhumarea fără sicriu, obișnuită mai curând la popoarele orientale, ar indica faptul că în ultimele zile de viață Ștefan s-ar fi călugărit, istoricul Ștefan S. Gorovei respinge categoric o astfel de supoziție (Ștefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely, 2005, Ştefan S. Gorovei. „Princeps omni laude maior. O istorie a lui Ștefan cel Mare”).
„Înhumarea fără sicriu, pe bare de fier, este o practică îndeobște cunoscută, care nu are nimic de-a face cu trecerea în monahism. Descoperirea, bunăoară, la Mănăstirea Bistrița, în mormântul doamnei Ana, a unui asemenea „pat de fier” nu a dus la concluzia că soția lui Alexandru cel Bun s-ar fi călugărit. După mărturia arheologilor care au făcut săpăturile de la Putna, <așezarea trupului neînsuflețit al lui Ștefan cel Mare pe bare metalice transversale (sprijinite, la rândul lor, pe o zidărie de cărămidă ad-hoc realizată și menită să le înalțe față de partea inferioară a criptei) este o modalitate relativ curentă de înhumare (reperată și la Putna și în alte părți)>. Ea îngăduia descompunerea cadavrului în mormintele zidite, amenajate în interiorul unor biserici, dar avea drept consecință <segmentarea resturilor umane, după descompunerea cadavrului, și căderea lor oarecum dezordonată, în spațiile dintre bare>. Spre a evita căderea, în acest fel, a craniului, se recurgea, uneori, la zidirea unui mic prag” (Gorovei și Székely, 2005, p. 434).
Ștefan Gorovei consideră că ipoteza călugăririi lui Ștefan cel Mare „se întemeiază pe confuzii grave” și că „nici unul dintre argumentele prezentate pentru a o susține nu are vreun temei, documentar sau logic”. „În nici unul dintre documentele, pomelnicele sau consemnările cronicărești care ni s-au păstrat din vremea aceea nu se află vreo informație, vreo sugestie, vreo aluzie măcar la intrarea lui Ștefan în monahism, deși un eveniment atât de important nu putea fi uitat sau trecut ușor cu vederea. Nici chiar în Mănăstirea Putna – depozitară nu numai a unor odoare de mare preț, ci și a atâtor tradiții legate de ctitorul său – nu s-a păstrat măcar o vagă umbră a unei asemenea amintiri”, arată autorul. (ibidem, p. 434).
Același istoric face o trecere în revistă a izvoarelor istorice referitoare la data și locul morții marelui voievod – Cronicile slavo-române, cronicarul polon Miechowski, și două izvoare contemporane cu Ștefan- scrisoarea trimisă de regele Alexandru al Poloniei din Cracovia, la 15 iulie 1504, lui Luca Watzelrode, episcop de Warmia și scrisoarea trimisă de Leonardo de Massari din Buda, la 26 iulie 1504, lui Zuan Badoer la Veneția.
Gorovei îl menționează și pe arhimandritul Vartolomei Măzăreanu, care în 1761 a afirmat: „Și l-au adus cu mare cinste din Suciavă aici, în Sfânta Mănăstâre Putna”. Acest fapt ar fi fost cunoscut de arhimandritul Vartolomei Măzăreanu „de la monahii putneni, păstrători ai multor informații și tradiții legate de ctitorul lor” (Vartolomei Măzăreanu, Istorie pentru Sfânta Mănăstâre Putna, ediție de V. A. Urechia, în ARMSI, s. II, tom. IX, 1886-1887, p.60, reluat în volumul Ștefan cel Mare și Sfânt. Portret în cronică, p. 150 apud Gorovei și Székely, 2005, p. 438).
Cât despre modalitatea în care a fost transportat trupul neînsuflețit din Cetatea Sucevei până la Mănăstirea Putna, în plină vară, în ziua de 2 iulie 1504, deocamdată istoricii pot face doar speculații. În mod cert călătoria, care a durat între 3 - 5 sau 7 zile a fost făcută cu un car și, probabil, corpul a fost așezat pe sare grunjoasă, modalitate uzuală la acea vreme pentru conservare.
Din mormânt lucrurile prețioase „au fost sustrase de mâini nepioase”
În ceea ce privește „odoarele aflate în mormintele ctitoriceşti din mănăstirea Putna", despre acestea au scris atât membrii comisiei imperiale austriece care au cercetat mormintele de la Putna, cât şi Dimitrie Dan, în lucrarea „Mănăstirea şi comuna Putna” (Bucureşti, 1905, pp. 42-48).
Pentru absența completă a unui acoperământ pentru cap și absența oricărei „insigne princiare” și a oricăror materiale prețioase, prezente din belșug în celelalte morminte, comisia a găsit „o desluşire destul de întristătoare” în documentele aflate la mănăstirea Putna, „anume raportul amintit la începutul acestui protocol, al egumenului mănăstirii Putna, scrisoarea anexată a numitului mitropolit al Sucevei lacov către egumenul Putnei din 2 martie 7265/1757, care a fost tradusă de comisarul şi translatorul jurat, din româneşte, pentru întrebuinţarea comisiunii” (Zugravu și Demciuc, 1996, pp. 401-402). În pasajul din scrisoare citat în raport se face referire la „dezgroparea mortului acela” și la „toate pietricelile acele ce s-au aflat şi inelele şi "şărjile" şi boldurile şi altele ce s-au aflat”, dintre care unele urmau să ajungă „pe coroana, ce este la Maica Preacista cea făcătoare de minuni şi de pe coroana Mântuitorului Hristos, ce este tot întru aceiaşi icoană” (ibidem, pp.401-402). „Atât pietrele acele şi inelele, cât şi măsurile coroanelor, cu om de credinţă să mi le trimiteţi. Însă să căutaţi împreună cu părinţii sobornici, că este o pungă cu mărgăritare (.r. perle), pecetluită cu pecetea noastră, şi să o deschideţi şi să alegeţi dintrânsa 500 fire de mărgăritare, care să fie tot de un fel şi de o potrivă şi mai sunt, - nu ştiu două sau trei sute - fire mărgăritare ca nohotul (n.r. năut), ce au căzut de pe aer (n.r. văl sau stofă țesută care simbolizează mărmântul lui Iisus) şi să ni trimiteţi mărgăritarele totodată, atât cele 500 fire cât şi cele ca nohotul, dimpreună cu lucrurile ce s-au aflat pe mort ... ". (Textul original este reprodus și în lucrarea lui Dimitrie Dan, „Mănăstirea şi comuna Putna”, Bucureşti, 1905, p. 46.).
„Cu întristare trebuie comisiunea să recunoască faptul că mortul despre care este vorba în această scrisoare este Ştefan cel Mare şi că de mormântul său s-a atins o mână criminală şi că, spre orice scop bun s-ar fi întrebuinţat cele luate din mormântul său, fapta a fost nepermisă, ilegală, faţă de evlaviosul ctitor şi cel mai mare binefăcător al mănăstirii, faptă penală şi ruşinoasă. Prădarea acestui mormânt este dovedită de poziţia contrară oricărei stări normale - îndreptată către uşă, a părţii superioare aflate a capului, care a fost găsită zăcând goală, fără nici o îmbrăcăminte, pe când în toate celelalte cinci morminte deschise s-au aflat acoperăminte de cap, părţi de coroană şi cealaltă îmbrăcăminte; cealaltă îmbrăcăminte, aparent bogată, care s-a găsit în mormântul lui Ştefan cel Mare, lasă de asemenea să se conchidă la existenţa unui corespunzător acoperământ a capului, fără de care nici unul din cadavrele cercetate n-au fost înmormântate. Că, în fine, mortul arătat din scrisoarea fatală de mai sus, care este ţinută într-un mod aşa de bătător la ochi, misterios, - nu este altul decât Ştefan cel Mare, rezultă deplin, indubitabil, din însemnarea care se află pe partea exterioară a acestei scrisori, însemnarea făcută de egumenul de pe atunci al Putnei şi care sună aşa: <această scrisoare este de la Prea Sfinţitul Mitropolit lacov, în care scrie despre trimiterea lucrurilor, aflate în mormântul din pomelnic> (adică naos, prima despărţitură unde se află mormântul lui Ştefan cel Mare), ca să facă din ele două coroane pentru icoana făcătoare de minuni", consemnează comisia imperială (pp. 401-402). Pentru a ispăși „jignirea onoarei acestui principe”, din al cărui mormânt lucrurile prețioase „au fost sustrase de mâini nepioase”, comisia propune întrebuințarea „pentru împodobirea urnei sale, din lucrurile preţioase păstrate în dulapuri sigilate de inventar din turnul tezaurului de la mănăstirea Putna, probabil rămăşiţe scoase din mormântul acesta” (p. 407).
Cele două coroane, a Maicii Domnului și Pruncului Iisus, sunt arătate și descrise, menționându-se și izvoarele istorice referitoare la proveniența materialelor prețioase, în lucrarea „Comori ale spiritualității românești la Putna”, a lui Claudiu Paradais, publicată în 1988, la Iași. Despre Coroana Maicii Domnului, în lucrare se arată că „a fost executată de un argintar ieșean, la comanda mitropolitului Iacov Putneanul, din diferite giuvaere găsite în mormântul lui Ștefan cel Mare, pentru a împodobi icoana Maicii Domnului cu Pruncul, atribuită – după tradiție – Mariei de Mangop”. Autorul arată că „se știe că, din porunca lui Scarlat Ghica Vodă, în februarie 1758, ispravnicul Sucevei Dumitru Lascarache procedează la deschiderea și cercetarea mormântului lui Ștefan cel Mare, dând <lucrurile prețioase aflate în el (...), la mâna părinților, după cum ne deslușește un izvod din 19 februarie 1758>. Despre folosirea unora dintre aceste lucruri la executarea coroanelor pentru icoana Maicii Domnului cu Pruncul se găsesc detalii într-o scrisoare a mitropolitului Iacov către Venedict, egumenul Putnei, datând din 20 martie 1758. (...) Se știe, de asemenea, că în 1904, cu prilejul restaurării icoanei pentru care au fost destinate, aceste coroane sunt înlocuite cu altele, similare dar mai puțin prețioase. Cele vechi au fost asigurate atunci într-un dulap din biserică, iar actualmente sunt expuse în Muzeul mănăstirii”. (p.549)
Pe lângă lucrurile prețioase, corespunzătoare rangului său, cu siguranță că Ștefan cel Mare a avut lângă el în mormânt și o sabie, dar despre aceasta (încă) nu am găsit mențiuni.
