Anul acesta s-au împlinit 50 de ani de la inventarea cubului Rubik, cel mai popular joc din lume, care stimulează conexiunea dintre minte și mâini, cu numeroase beneficii atât asupra creierului, cât și a dezvoltării individuale. Interesant este și faptul că în Suceava există de aproape doi ani un club dedicat cubului magic – Clubul Rubik. Un loc în care pot veni să învețe, să se antreneze și să se distreze atât copiii cu vârste fragede (4, 5, 6 anișori), cât și adulți cu fire argintii.
Fiecare dintre ei are ce învăța, ce schimba ca informații cu ceilalți și să se simtă bine, învățând să își dezvolte abilitățile de rezolvare a cubului Rubik, în prezența unor profesioniști dornici să îi ajute și să le dea indicii atunci când e nevoie, fără a le „răpi” bucuria de a rezolva singuri „enigma cubului”. Fie că e cel mai simplu, 3 cu 3, 2 cu 2 sau 10 cu 10, Megamix, Babylon Tower sau alte variante atractive, care reprezintă ore de concentrare și distracție în același timp.
„Sunt atât de multe cuburi nerezolvate pe planeta asta!”, spune Călin Bârleanu, fondatorul Clubului Rubik din Suceava, care a dezvoltat o pasiune pentru cubul Rubik când era în clasa a 8-a.
„Din 1997 fac cubul Rubik. Eram în clasa a 8-a... pe vremea aia nu exista YouTube, nu era nimeni care să mă învețe, la care să apelez, m-am chinuit să învăț singur... Vreo două luni am stat să învăț să fac 4 cu 4, să găsesc soluții să-l rezolv... efectiv nu dormeam nopțile...”, povestește cel care acum îi învață pe alții metode prin care să rezolve problemele misteriosului cub colorat, ale cărui pătrățele se mișcă rapid între degete, se aliniază ca prin minune și ajung să fie toate de aceeași culoare, pe fiecare fațetă.
E uimitor să vezi copii de-o șchioapă cum fac asta aproape cât ai clipi, dar și cum alții se chinuie cu modele complicate, la nivel de avansați, pentru rezolvarea cărora uneori e nevoie de ore de concentrare.
„Un copil care rezolvă un cub Rubik pentru prima dată e ca o plantă – vezi cum deodată îi dau frunzulițe, înflorește... Sunt mândri de ei și vor să arate și să explice și altora... părinților, colegilor, prietenilor. E un progres vizibil, care contribuie la creșterea stimei de sine, la încrederea pe care o au. Am avut copii cu autism care aici au învățat să vorbească, au ieșit din cochilie. Cubul Rubik e mai mult decât o jucărie, este un instrument, care pune capul la contribuție, dar nu e pus în valoare cât ar trebui”, spune Călin Bârleanu, care e și psiholog clinician.
Primul client al Clubului Rubik a fost un adult, care a vrut să învețe Rubik atât pentru a-și menține creierul activ, cât și pentru a avea ce să-i învețe pe nepoții săi.
O sesiune durează o oră – adică efectiv 60 de minute în care participanții învață metode logice, raționale, de a face cubul și să își dezvolte atenția.
„În timpul sesiunilor, suntem contra telefoanelor mobile și a jocurilor online, le arătăm copiilor cât de important este să-și pună capul la contribuție, să lucreze cu ochii și cu mâna, să își dezvolte răbdarea.
Programul îl facem în funcție de clienții noștri – avem un grup de WhatsApp pe care discutăm, iar noi ne adaptăm după cum vor ei. Unii vor program dimineața, alții seara. Dar în principiu, marți, miercuri, joi și vineri avem sesiuni de lucru între 16.00 și până la 20.00”, spune Călin Bârleanu.
Lecțiile de cub Rubik încep cu 3 cu 3, continuă cu 2 cu 2, 4 cu 4 și tot așa, până la 10 cu 10, sesiunile de antrenament și tehnici avansate fiind combinate cu întâlniri și oportunități de socializare cu alți entuziaști ai Cubului Rubik.
Programările se pot face la numărul de telefon 0755 293 302 sau online, pe pagina Clubului Rubik, iar ședințele pot fi achitate separat sau pe bază de abonamente lunare.