Doi pui de râs, care au apărut pe lume la Zaharești, în noul colț zoologic deschis de Dorin Șoimaru, au devenit principala atracție a copiilor care au ajuns la „Arca lui Noe”. Atât ei, cât și adulții se înghesuie să atingă simpaticele feline, pe care Șoimaru le-a hrănit de mici cu biberonul.
Când cresc, „pisicuțele” de acum se transformă în vânători redutabili, care cu greu pot fi admirate în natură, chiar și de cei care cutreieră adeseori pădurile.
În doar un an de zile, micuțele feline pe care acum le alintă vizitatorii colțului zoologic vor ajunge la înălțimea şi greutatea unui copil, transformându-se în prădători perfecți, capabili să se deplaseze fără a fi auziți, să facă salturi uriașe și să atace prada pe neașteptate (de la mici mamifere până la căprioare sau capre negre).
În paralel, Șoimaru a reușit să mai transfere o parte din animale de la fostul colț zoologic de la Ilișești, printre acestea numărându-se simpaticele lame și bufnițele polare, dar și trei familii de lemurieni care fac senzație printre vizitatori. Iar în curând, noi atracții se vor adăuga colțului zoologic de la Zaharești, la care se poate ajunge pe două variante, dinspre Suceava, pe traseul Moara – Frumoasa – Liteni – Zaharești sau Suceava – Stroiești – Zaharești.