Suntem un popor de asistați (cerșetori)?

Dezbaterile legate de concediile medicale, în afară de faptul că sunt ticăloșii de campanie, pornesc de la o realitate de necontestat. Procentul de persoane asistate, în diferite forme vizibile sau mai ascunse, este în România mai mare decât în alte țări europene. De aici apare și suspiciunea, iar pentru foarte mulți convingerea, că un număr imens dintre acei cetățeni care beneficiază de sprijin material din partea statului (adică al nostru, plătitori de taxe la buget!) se folosesc de falsuri pentru obținerea lui. Exemplele care sporadic (de ce?) apar în presă, precum orbii care conduc autoturisme sau comune întregi afectate de handicap, nu fac decât să confirme ticăloșia beneficiarilor, dar și a celor care eliberează acte false (medici, asistenți sociali). Iar obținerea acelor adeverințe care atestă handicapul se face contra unor șpăgi consistente și acordate periodic. Beneficiari ai acestor infracțiuni sunt și autoritățile locale (primari) care se pretează la șantajul bolnavilor doar în acte și îi transformă în votanți captivi.

Pe lângă profitorii de mai sus, "statul-dădacă" (nanny state, cum îi zic englezii!) mai protejează și un număr mare de angajați în instituțiile publice, societăți cu capital de stat, guvern, agenții și administrația locală și centrală care nu fac aproape nimic și își petrec ziua de muncă cu ochii la ceas, în așteptarea încheierii celor opt ore de program. Plătim mult mai mulți bugetari decât alte state (spre exemplu Polonia are cu 50% mai puțin angajați la stat, la o populație dublă!), iar nivelul salariilor este mai mare decât în mediul privat, fapt unic în UE! Funcționarii publici neangajați pe pile relatează permanent că îndeplinesc și sarcinile a doi-trei colegi, ajunși în post datorită activității politice (lipit afișe!?), nepotismului sau prieteniei nelimitate cu șefii. Se poate asimila această situație la obținerea de ”foloase necuvenite” sau încasare de bani pentru o ”prestație neefectuată”? Eu cred că da, fără a ne pune imaginația la contribuție!!

Problema este că demnitarii care s-au succedat la conducerea României la nivel central sau local nu au avut curajul de a reduce falșii bolnavi (sau persoane cu dizabilități morale, dacă vreți!) sau angajații fără atribuții reale (nu am găsit un termen mai elegant!), sau, mai bine spus, nu au vrut pentru că sunt un bazin electoral masiv și în permanență la dispoziția celor de la putere.

Poate am fost cam dur punând în aceeași oală pe cei care fură indemnizații cu acte false și pe cei care freacă menta la stat!, dar din perspectiva cheltuielilor bugetare ambele categorii sunt la fel de nocive! Iar acele cheltuieli cu finanțarea celor care lenevesc le suportăm noi, cei care plătim impozite! Este normal și echitabil? Nu!! Iar deficitul bugetar în creștere permanentă cât mai suportă bătaia de joc? Am auzit permanent vorbindu-se de reforma în administrație (ca și în justiție, educație, sănătate etc.), dar cum spune olteanul: Vorbă am spus, vorbă rămâne! Nu s-a făcut nimic, iar numărul profitorilor crește în permanență! Foarte rar auzim de sancționarea celor care vând scutiri sau angajează fără număr persoane total nepricepute! Prin afectarea financiară a acestei acțiuni fac să crească vulnerabilitatea statului, cu consecințe grave.

Dacă la cele relatate mai sus adăugăm și pensiile speciale, sporurile nesimțite, vom regăsi în bună parte sursa deficitului bugetar!

PS Salariații de la Înalta Curte de Justiție vor primi bani pentru ochelari! Nu încetează justiția să mă uimească prin ticăloșia sa!

Dan Strutinschi