Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 18 iun 2024 - Anul XXIX, nr. 141 (8670)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   17 imagini |   ø fişiere video

Eveniment

Gala „10 pentru Fălticeni’’, ediţia a III-a

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Sâmbătă, 15 iunie, în Piaţa „Nada Florilor” din municipiul Fălticeni, s-au desfăşurat ediţia a III-a a Galei „10 pentru Fălticeni”, o manifestare în cadrul căreia au fost premiate valorile acestui oraş, și Gala excelenței în mediul rural, ediția a II-a, două proiecte ale Asociaţiei „Fălticeni Cultural”. De la ora 19,30, Asociaţia „Fălticeni Cultural”, împreună cu Primăria și Consiliul Local Fălticeni și cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, a oferit fălticenenilor concertul extraordinar susţinut de Orchestra Metropolitană Iaşi, dirijor Daniel Jinga, spectacolul „Trei tenori ieşeni – Andrei Apreotesei, Andrei Fermeşanu şi Florin Guzgă” și un recital de excepție al finalistei de la Vocea României Andra Botez. Evenimentul a făcut parte din cea de-a XIV-a ediţie a Zilelor Culturii Fălticenene, organizate de Asociaţia „Fălticeni Cultural”, Primăria şi Consiliul Local Fălticeni şi Consiliul Judeţean Suceava.

În cadrul Galei „10 pentru Fălticeni”, prezentată de Ștefania Mihăilescu, au fost peste 100 de nominalizări la următoarele categorii: Educație, Literatură, Sport, Sănătate, Arte vizuale, Muzică, Ecologie, Artă teatrală, Asistență socială și umanitară, Jurnalism, Sport. Un juriu format din 10 membri, din care 8 au fost laureaţii ediţiei de anul trecut (prof. Ioan Caulea, scriitorul Ioan Țicalo, medicul Dalia Mitocaru, artistul plastic Alexandros Pintilii Karciucas, profesoara de muzică și dirijoarea Angela Focșa, preotul protoiereu Adrian Dulgheriu, directorul Radio Iași, Claudia Iacob Crăcăleanu, actorul Daniel Popa) și laureații celei de a doua ediții „10 pentru Fălticeni”, directorul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” din Iași - tenorul Andrei Apreotesei, coregrafa Lorette Enache, a stabilit câştigătorii la fiecare secţiune, nominalizările fiind trimise până pe data de 8 iunie.

Conform preotului Liviu Mihăilă, preşedintele Asociaţiei „Fălticeni Cultural”, în cadrul Galei „10 pentru Fălticeni” sunt premiați cei mai valoroşi oameni care s-au născut, au studiat sau îşi desfăşoară activitatea în urbea de pe Şomuz, asociaţii şi instituţii care au avut proiecte importante în comunitatea fălticeneană în ultima perioadă, în 10 domenii.

„Avem 100 de nominalizaţi şi câte trei trofee la fiecare categorie, cel al juriului şi două trofee ale Asociaţiei <Fălticeni Cultural>, mai multe premii comparativ cu primele două ediţii, pentru că aşa a hotărât juriul. Astăzi le recunoaştem public meritele acestor oameni.

Mulţumim partenerilor principali, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Primăria Municipiului Fălticeni, Consiliului Judeţean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, Ateneul Naţional din Iaşi, sponsorului principal - Dedeman, sponsorilor locali Alevia, Metal Glass, Visus Optik, CAR învăţământ, PlexiMet, Kaon, Alma Clinic, Goscom Fălticeni, partenerului de mobilitate Darex Auto, partenerilor media şi celorlalţi oameni fără sprijinul cărora nu am fi reuşit să organizăm acest eveniment şi celelalte manifestări incluse în calendarul Zilelor Culturii Fălticenene. Mulțumim partenerilor media şi nu în ultimul rând voluntarilor, atât de importanţi în organizarea unor astfel de manifestări”, a precizat preotul Liviu Mihăilă.

 

Profesorii trebuie să facă totul pentru progresul unui copil

În scurtele luări de cuvânt, cei premiaţi au mulţumit pentru modul în care comunitatea le răsplăteşte munca. Prof. dr. Petru Crăciun, premiat la categoria Educaţie, a precizat că a făcut doar ceea ce era dator să facă: „Am considerat că cel mai mare păcat pe care poate să îl facă un profesor în viaţa lui este să aibă un copil bun în clasă, cu rezultate frumoase şi să nu facă totul pentru progresul acelui copil. Poate va ajunge undeva, într-o funcţie şi va ajuta comunitatea din care face parte. Să nu uităm că noi, românii, ne-am ridicat prin câteva valori şi de aceea acţiunea profesorilor, munca depusă, contează foarte mult. Trebuie să ridicăm nivelul calitativ al învăţământului în toată România, trebuie să adoptăm metode moderne, astfel încât fiecare elev să progreseze”, a fost îndemnul inspectorului şcolar adjunct Petru Crăciun.

Pentru profesoara Maria Ţigănescu Creţu, din Mălini, premiată la categoria Literatură, cea care a adus recent în faţa cititorilor două volume de proză şi poezie: „La fereastră” şi „Pasărea de foc”, manifestarea din după-amiaza zilei de sâmbătă a fost „o sărbătoare de suflet, în care eu mă aflu în faţa unui examen şi sunt fâstâcită şi emoţionată”.

„Este greu de a alege, dar faptul că aceste persoane nominalizate sunt aici pe scenă demonstrează că sunt apreciate, sunt iubite pentru tot ceea ce fac, pentru munca lor. Să ştiţi că în sănătate medicii, asistenţii, farmaciştii, cercetătorii doar tratează, Dumnezeu de sus vindecă”, a spus dr. Dalia Mitocaru, membru al juriului, atunci când a înmânat trofeul juriului la categoria Sănătate.

„Fotografia, o piesă importantă pentru o comunitate”

Aflat departe de casă, Codrin Anton, fotograf acreditat de UEFA la Campionatul European de Fotbal 2024, a transmis prin fiica sa Ilinca, cea care a primit trofeul juriului la categoria Arte vizuale, că „fotografia chiar este o piesă importantă pentru o comunitate care dorește să-și mențină valorile prin artă și să accentueze ideea de progres. Pasiunea asta a mea, pentru fotografie, mi-a pus la dispoziție un cadru nou de a percepe viața”.

Cunoscuta interpretă de muzică populară prof. Maria Tanasă, care a îndrumat zeci de generaţii de elevi spre folclor, a mulţumit pentru premiul acordat la categoria Muzică şi Bunului Dumnezeu pentru că „astăzi am avut ultimul examen de final de an şcolar la Şcoala Populară de Artă din Suceava şi numai dragostea lui Dumnezeu a făcut să fiu propusă să simt ce este pronia. Sunt două lucruri frumoase în ceasul în care încerc să mă despart de scenă”.

Pentru activităţile de împădurire din fiecare primăvară, juriul a decis ca Protoieria Fălticeni să fie premiată. „Acest premiu nu este al meu, este al tuturor preoţilor din Protopopiatul Fălticeni. De aproximativ 10 ani, în fiecare primăvară avem câte o campanie de împădurire, peste 100.000 de puiţi de brad şi molid au fost plantaţi de preoţii din protopopiatul Fălticeni”, a precizat preotul protopop Adrian Dulgheriu.

Pentru Nadia Georgeta Crețuleac, director executiv DGASPC Suceava, cea căreia juriul i-a acordat premiul la categoria Asistență socială și umanitară, a fost o onoare atât pentru ea, cât şi pentru DGASPC Suceava să fie nominalizate: „Este o încununare a activităţii mele în domeniul asistenţei sociale de peste 16 ani şi vreau să le mulţumesc colegilor şi tuturor celor care lucrează în domeniul asistenţei sociale pentru că este nevoie de mult devotament şi de implicare”. Trofeul la categoria jurnalism a fost dedicat cititorilor şi redacţiilor ziarelor Monitorul de Suceava şi Crai Nou. 

Ștefan Lupu, membru al echipei naționale de volei, a mulţumit pentru recunoștința comunităţii, menţionând că pe scenă are emoţii, cu toate că pe teren nu mai are de foarte mult timp: „Este o onoare pentru mine primirea acestui premiu. Port tot timpul în suflet locul de unde am plecat şi vorbesc cu mândrie despre Fălticeni, peste tot, pentru că aici se face sport şi educaţie de înaltă performanţă”.

Fălticeniul aduce în faţa comunităţii oamenii reprezentativi

Primarul prof. Gheorghe Cătălin Coman a precizat: „Este un eveniment frumos şi mai ales un eveniment necesar. Un municipiu de talia Fălticeniului, cu atât de multe personalităţi care s-au născut, au studiat sau au lucrat aici, are nevoie de un astfel de eveniment. În fiecare an sărbătorim aşa cum se cuvine, aducem în faţa comunităţii oamenii reprezentativi. Sunt 10 domenii de activitate, propunerile şi nominalizările au venit de la cetăţeni, juriul a avut sarcină grea pentru că sunt oameni foarte valoroşi.

Fălticeniul şi fălticenenii au nevoie de evenimente de anvergură, seara o încheiem cu un concert al Orchestrei Metropolitane din Iaşi şi cu trei dintre cei mai cunoscuți tenori din România. Nici un efort din partea municipalităţii nu este de prisos în ceea ce priveşte dezvoltarea şi îmbunătăţirea activităţilor culturale pe care ni le propunem la Fălticeni împreună cu Asociaţia Fălticeni Cultural, de această data şi în luna august, la Festivalul Internaţional de Teatru <Grigore Vasiliu Birlic> şi cu ceilalţi parteneri tradiţionali pentru alte evenimente”.      

Laureaţii Galei „10 pentru Fălticeni”, ediţia a III-a, 15 iunie 2024:

Educaţie: prof. Petru Crăciun – trofeu juriu,prof. Mihai Radu, prof. Ilie Bălășan - Trofeu Asociaţia ”Fălticeni Cultural”;

Literatură: Elena Ștefoi – trofeu juriu,Maria Țigănescu - Crețu şi Cenaclul „Nicolae Labiș” – Fălticeni - Trofeu Asociaţia ”Fălticeni Cultural”;

Sănătate:dr. Vlad Grămadă – trofeu juriu,dr. Daniela Ailincăi, farmacist Maria Mitocaru - Trofeu Asociaţia ”Fălticeni Cultural”;

Arte vizuale:Codrin Anton – trofeu juriu,Marinel Dănilă şi Călin Baban -Trofeu Asociaţia ”Fălticeni Cultural”;

Muzică: prof. interpret Maria Tanasă - trofeu juriu, Corul „Învierea” al Catedralei din Fălticeni, Andrei Purdilă - trofeu Asociaţia ”Fălticeni Cultural”;

Ecologie: Protoieria Fălticeni - trofeu juriu, Kaufland Fălticeni, Grupul Local de Tineret „Aripi în Europa” - trofeu Asociaţia ”Fălticeni Cultural”;

Asistenţă socială şi umanitară: Nadia Georgeta Crețuleac (director executiv DGASPC Suceava) - trofeu Juriu,Interact Fălticeni, pr. Pavel Norocel (Căminul de bătrâni „Sf. Ilie” – Suha), Fundația „FARA” – Combaterea sărăciei prin educație - trofeu Asociaţia ”Fălticeni Cultural”;

Teatru: Angela Zarojanu – manager al Teatrului „Matei Vișniec” Suceava - trofeu juriu, Gheorghiță Persic – manager al Ateneului Național din Iași, Alexandru Vasilache – manager al Teatrului „Mihai Eminescu” – Botoșani, Victor Apetrei – actor - trofeu Asociaţia ”Fălticeni Cultural”;

Jurnalism: Silviu Buculei (Monitorul de Suceava, Crai Nou) - trofeu juriu, Laura Lucescu (TVR Iași), Alexandru Săvescu (Fălticeni Online) - trofeu Asociaţia ”Fălticeni Cultural”;

Sport: Ștefan Lupu – volei echipa națională - trofeu juriu, David Arcip – tenis de câmp, Club sportiv Kim Long Dao - trofeu Asociaţia ”Fălticeni Cultural”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Gala „10 pentru Fălticeni’’, ediţia a III-a.
 Vizualizări articol: 648 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi
Gala „10 pentru Fălticeni’’, ediţia a III-a3.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei