Trupa Bucovina va susține un concert caritabil în Art Rock Cafe Suceava pentru un adolescent din Gura Humorului rănit grav după ce a fost lovit de tren. Concertul va avea loc marți, 18 iunie, începând cu ora 19:00, în deschidere urmând că cânte Subzero. Intrarea se va face în baza unei donații de minimum 50 de lei, iar toți banii strânși vor fi donați pentru Mircea Timiș, în vârstă de 16 ani, din Gura Humorului. Acesta a suferit un grav accident, fiind lovit din plin de un tren în timp ce traversa un pod de cale ferată din acest oraș. Impactul a fost din plin, iar Mircea a suferit o hemoragie toracală, o leziune cervicală care i-a afectat cinci vertebre, o comoție cerebrală, ambele șolduri dislocate și glezna dreaptă ruptă. Adolescentul este în viață, însă are nevoie de sprijin financiar pentru tratament.
Concertul caritabil este organizat de Asociația Leo, cu sprijinul Art Rock Cafe, club implicat în permanență în activități de caritate și care pune la dispoziție locația gratis pentru acțiunile studenților și elevilor.