5.118 absolvenţi de liceu s-au înscris pentru a susţine probele examenului de bacalaureat, sesiunea din vară, examen care va debuta luni, 17 iunie, cu proba orală la limba română.
Testările se vor desfășura în perioada 17 iunie - 4 iulie, iar primele rezultate vor fi afișate pe 8 iulie.
Între 17 și 19 iunie 2024 este prevăzută evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A.
Evaluarea competențelor digitale – proba D - este programată în perioada 20 – 21 iunie, iar competențele lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C - vor fi verificate între 25 și 27 iulie.
Pe 1 iulie se desfășoară prima probă scrisă, cea la limba și literatura română – proba E.a, pe 2 iulie proba scrisă obligatorie a profilului – proba E.c (matematică sau istorie) și pe 3 iulie 2024 proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d.
Pe 8 iulie vor fi afișate rezultatele la probele scrise, până la ora 12.00, după care este programată depunerea contestațiilor, în intervalul orar 12.00 – 18.00.
Rezultatele finale vor fi publicate pe 12 iulie .
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Suceava, „evaluarea nivelurilor de competență din cadrul probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale la examenul național de bacalaureat va avea loc la nivelul unităților de învățământ liceal”.
Cât privește probele scrise, sunt organizate 16 centre de examen la nivelul județului.
Evaluarea probelor scrise va fi digitalizată.
Lucrările sunt scanate în sala de examen, la sfârșitul probei scrise, în prezența candidatului, fiind încărcate pe platforma de evaluare de către profesorii asistenți. Secretizarea lucrării se face automat, în momentul încărcării, nemaifiind necesar a fi făcută de către candidați/profesorii asistenți. Ulterior, lucrările sunt repartizate automat și aleatoriu, prin intermediul platformei, către doi evaluatori aflați în alte județe decât județul din care provin candidații.
Pentru evaluarea lucrărilor scrise a fost constituit un Centru zonal de evaluare: Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava, cu două puncte de lucru: Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava și Liceul Tehnologic ”Mihai Eminescu” Dumbrăveni.