Relația dintre ficat și creier

Atunci când trecem printr-o despărțire de partenerul nostru de cuplu, ne doare. Inima noastră suferă. La fel și atunci când ne simțim trădați ori atunci când trecem printr-un incident traumatic. Pentru a putea face față acestor emoții intense, creierul își consumă foarte multe rezerve, căci orice eveniment traumatic și orice situație dificilă cu care ne confruntăm produce o furtună electrică în interiorul lui. Atunci când creierul trece prin stresul produs de aceste încercări, neurotransmițătorii săi devin deshidratați, iar mulți dintre ei sfârșesc prin a fi distruși și consumați. Substanțele chimice necesare pentru buna funcționare a căilor neuronale se epuizează, iar diferiții compuși chimici, precum aminoacizii și enzimele, își pierd eficiența. În aceste condiții, glucoza, glicogenul, electroliții și oligoelementele sunt consumate foarte rapid. În plus, majoritatea oamenilor nu știu cum să-și susțină creierul atunci când trec prin astfel de traume. Nu știu cum să își refacă rezervele de care are nevoie creierul. Dimpotrivă, îl suprasolicită și mai mult printr-o înfometare temporară ori printr-un consum excesiv de cafea, ciocolată, înghețată, pizza, chipsuri, băuturi răcoritoare carbogazoase sau deserturi dulci, amplificând de regulă cantitatea de adrenalină secretată de glandele suprarenale.

Ficatul uman a fost creat astfel încât să poată stoca diverse substanțe nutritive, creându-și inclusiv o rezervă de glucoză, microsăruri minerale, electroliți, substanțe fitochimice, hormoni cerebrali și multe altele, pentru momentele de criză viitoare. Așa se face că atunci când creierul rămâne fără rezerve, ficatul poate elibera o parte din aceste substanțe în fluxul sanguin, pentru a ajunge la creier. Drama este însă că, în zilele noastre, aproape toată lumea are un ficat stagnant și leneș, ceea ce înseamnă că nu mai conține astfel de rezerve.

De altfel, chiar dacă aceste rezerve ar exista, prețioasele rezerve ale creierului se epuizează mult mai rapid decât pot fi înlocuite ele de către ficat atunci când trecem printr-o traumă. Chiar și în circumstanțe optime, rezervele creierului au nevoie de timp pentru a putea fi refăcute. De aceea, este foarte important să nu încetinim și mai mult acest proces de recuperare prin suprasolicitarea ficatului. O parte importantă a revenirii la normal a creierului este revenirea la normal a ficatului, ieșirea lui din starea de stagnare și refacerea rezervelor, astfel încât să poată produce un răspuns rapid în caz de criză, furnizându-i creierului măcar o parte din rezervele consumate de el.

Ne aflăm într-un deficit continuu. Oamenii sunt crescuți de mici cu alimente pe care nici măcar nu ar trebui să le consume vreodată, iar când ajung în stadiul de adult continuă să facă acest lucru, căci așa s-au obișnuit. Atât în copilărie, cât și în stadiul de adult, ei sunt învățați să recurgă la alimentele bogate în grăsimi, care par să le aline emoțiile devastate, și la diferite stimulente, precum cafeina. De aceea, nu numai că sfârșesc prin a se epuiza, dar atunci când se simt secătuiți apelează din instinct la aceleași alimente bogate în grăsimi și la aceleași stimulente cu care sunt obișnuiți. De îndată ce simt starea de euforie generată de afluxul de adrenalină și implicit focul electric intens declanșat de aceasta, de stimulentul consumat sau de drama din viața lor, ei recurg rapid la un aliment care le alină emoțiile. Aceste alimente par inocente la prima vedere, dar nu sunt. De ce? Deoarece nu alină burnout-ul și ce e în spatele lui, ci dimpotrivă. De fapt nu numai că nu îl vindecă, dar chiar îl întrețin, afectând în egală măsură ficatul și creierul.

În mod normal ficatul nostru ar trebui să fie un depozit de substanțe nutritive, de compuși fitochimici antivirali și antibacterieni, oligoelemente macrominerale, hormoni, glucoză și multe altele. Atunci când ficatul devine stagnant și leneș din cauza unei diete prea bogate în grăsimi (indiferent dacă acestea sunt de bună sau de proastă calitate), el își pierde capacitatea de a tria, de a converti și de a procesa substanțele nutritive esențiale de care are nevoie creierul nostru. Cu alte cuvinte, o dietă bogată în grăsimi este una dintre cauzele principale ale deficitelor de care suferim.

Oamenii sunt obsedați de acizii grași omega, neglijându-și în schimb celelalte deficite – infinit mai importante – create de mediul acid generat de grăsimile pe care le consumă, care le atrofiază creierul, golindu-l de oligoelementele și de compușii fitochimici esențiali. Acizi grași omega sunt preluați din surse precum peștele, brânzeturile, nucile și alunele, untul din nuci și alune ori din alte semințe, fructele de avocado și diverse uleiuri vegetale. Ei nu compensează însă nici pe departe celelalte deficite alimentare, generate de consumul excesiv de grăsimi.