Larisa Blanari, candidată la alegerile din 9 iunie pentru un post de europarlamentar, a vorbit, în ultima ediție a emisiunii „Eu cu cine votez”, nu doar despre Parlamentul European, instituție prea puțin prezentată de către politicienii autohtoni, ci și despre Fundația „Ana, inimă de copil”, pe care a înființat-o și care a împlinit luna trecută un an de activitate.
Pe 30 mai, Fundația „Ana, inimă de copil” a organizat cea de a doua ediție a evenimentului „Copiii pe primul loc”, în cadrul căruia au fost premiați peste 120 de elevi suceveni care au obținut premiile I, II și III în cadrul olimpiadelor școlare, etapa națională.
Răspunzând întrebărilor care i-au fost adresate, Larisa Blanari a vorbit despre ce ar trebui făcut pentru ca tinerii care performează să nu mai plece în străinătate și să rămână să pună în practică în țară tot ceea ce au învățat.
Vizionând înregistrarea integrală a emisiunii, pe pagina noastră de Facebook sau pe canalul de YouTube al „Monitorului de Suceava”, puteți afla la ce s-a referit Larisa Blanari când a spus că „E o strategie a tuturor, cred eu, cel puțin în campania electorală” și în ce context a făcut afirmațiile: „Am văzut altfel de mentalități, altfel de abordări ale aceleiași realități” și „Indiferent cât am fugi, știm cu toții care este adevărul”.